Claudiu Niculescu, antrenorul FC Voluntari s-a declarat fericit după ce elevii săi au obţinut prima victorie din acest sezon în deplasare, 3-0 cu Sepsi la Braşov. Clau-Gol a declarat că diferenţa s-a făcut datorită experienţei elevilor săi dar mai ales a inteligenţei pe care ei au avut-o în joc în faţa nou-promovatei.
„Am avut încredere în Tudorie şi pentru repriza a doua. Sunt fericit pentru el, dar şi pentru Voduţ, Novac, cei care au intrat foarte bine. Am profitat şi de acea eliminare, dar şi noi am fost lucizi, inteligenţi şi am gestionat bine acel moment. Voduţ a avut o contribuţie importantă la această victorie. Nu mi-a plăcut deloc cum am arătat în prima repriză, dar până la urmă rezultatul contează. Sper ca băieţii să depăşească acest prag psihologic. Şi Cernat a suferit puţin, pentru că revenit ca titular după mult timp”, a declarat Claudiu Niculescu la Dolce Sport.
După acest succes, Voluntariul a urcat pe locul 8 în Liga I cu 11 puncte în timp ce Sepsi a coborât pe 11 cu 9 puncte.
Autor: Cristi P.