Clanul Ștoacă, pus “pe butuci”. Ce “arsenal” au descoperit polițiștii la percheziții
Clanul Ștoacă, cea mai importantă rețea infracțională specializată în distribuția de heroină, “etnobotanice” și metadonă către sute de consumatori dependenți din cartierele rău famate Ferentari și Rahova, a fost anihilată de către politistii antidrog din Capitala prin reținerea a 15 traficanți.
Este a doua mare acțiune antidrog din acest an împotriva celor mai puternice rețele (Cocalarii și Ștoacă) care au transformat unele zone din Capitală în adevărate puncte roșii de distribuție a drogurilor, veritabile focare de infracționalitate care afectau vădit liniștea și ordinea publica in zonele lor de acțiune.
Acestea s-au făcut cunoscute de-a lungul timpului pentru implicare în traficul de droguri, precum și în acțiuni violente de reprimare a concurenței sau de reglare a conturilor.
În ultimii ani, clanul Ștoacă a reușit să pună stăpânire pe zone întregi din București. Însă, de o la o vreme, gruparea s-a împărțit în două tabere. Și, prin urmare, a început un război pentru supremație.
Operațiunea, finalizată în urmă cu o zi
Operațiunea a fost finalizată în ziua de 16 martie 2021, când politiștii antidrog au făcut 10 percheziții domiciliare în sectoarele 4 și 5, în fieful rețelei, 15 traficanți fiind ridicați.
În urma perchezițiilor au fost confiscate au fost diferite cantități de heroină, etnobotanice și metadonă, seringi hipodermice ce conțineau lichid cu heroină, pregătite pentru consum, sume importante de bani provenite din traficul de droguri și accesorii pentru împachetarea stupefiantelor. (VEZI ȘI: GINERELE TEMUTULUI ULTRAS MUSTAȚĂ (FOST ȘEF AL GALERIEI STELEI) E ACUZAT CĂ ȘI-A ÎNJUNGHIAT UN RIVAL)
La descinderi, polițiștii au găsit nu mai puțin de 40 de consumatori care veniseră sa-și ia doza zilnică.
DIICOT a făcut sute de ore de filaj
Pentru a destructura aceasta rețea, în vederea conturării probatoriului, polițiștii antidrog au efectuat 35 de acțiuni de prindere în flagrant delict stradal și sute ore de filaj și activități sub acoperire.
„Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, precum și al lucrătorilor de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmit DIICOT.
Fratele lui Șerban Huidu, bătut și umilit de Bebică, membru al Clanului Ștoacă
Totul se întâmpla în 2019. Fratele lui Șerban Huidu a intrat în contact direct cu unul dintre membrii acestui clan, ”celebrul” Bebică.
Acesta, ginerele temutului Gheorghe Mustață (fost șef al galeriei Stelei), a fost deranjat de Alexandru Huid într-un club de fițe din Capitală.
Concret, el a ”intrat în vorbă” tocmai cu iubita lui Bebică, iar acesta nu a uitat ”afrontul”. Au trecut câteva luni, cei doi s-au întâlnit, întâmplător, în curtea… unui prieten comun. Bebică i-a aplicat lui Alexandru Huidu un pumn, iar acesta a rămas inconștient. Cetificatul medico-legal a confirmat agresiunea, iar fratele lui Huidu a depus o plângere la Poliție.