Ciupi de la Mandinga a recunoscut! Artistul a fost îndrăgostit, în taină, de Delia
Ciupi de la Mandinga a recunoscut! Artistul a fost îndrăgostit, în taină, de Delia, însă… abia acum și-a făcut curaj să vorbească despre asta.
Ciupi de la Mandinga a fost invitat special în cadrul emisiunii ”iUMOR”. În roast, artistul a mărturisit cât de îndrăgostit a fost de Delia. Cei doi au fost colegi de țcoală, însă… abia acum Ciupi și-a făcut curaj să recunoască sentimentele pe care le-a avut față de artistă. Delia nu i-a împărtășit dragostea, dar cei doi au fost buni prieteni.
”Șapte ani am fost colegi la școală. Șapte ani în care am fost îndrăgostit de ea, arăta extraordinar. O duceam acasă în fiecare zi, pe jos, șapte kilometri, până în fața blocului. Dar niciodată ea nu a sunat să vadă dacă am ajuns și eu bine acasă. Și în fiecare zi o ridicam pe umeri să culeagă corcodușe verzi”, a spus Ciupi.
Delia nu și-a dat seama niciodată că prietenul ei ar avea sentimente ascunse pentru ea. Artista a privit mereu relația cu el ca pe una de amiciție.
”Nu mă așteptam să vină aici. El era un fel de ”încasator”, mereu dădeam vina pe el la școală, pentru că mi se părea că lui i sa tolerează mai multe. Acum este un toboșar bun și are și un copil”, a dezvăluit și Delia, după numărul de roast al fostului ei coleg de școală.
S-a îndrăgostit de muzică la 5 ani
Pe numele său real Marius Cristian Ciupitu, toboşarul trupei Mandinga, a povestit că s-a îndrăgostit de muzică pe când avea doar 5 ani, iar la vârsta de 12 ani cânta deja în cârciumi.
”Am început să cânt pe la 5-6 ani. Eram fascinat de instrumentele muzicale, iar părinţii m-au ajutat să îmi văd visul împlinit. Am sânge de muzician, tataia a fost var primar cu Ion Voicu. Mi-am dorit mult să cânt. Am cântat şi în cârciumă, de la 12 ani, apoi am început să cânt la nunţi, la cort. Mi-au prins foarte bine lucrurile astea”, a povestit Ciupi de la Mandinga, conform A1.ro.