Deși este extrem de apreciată în România, are numeroși fani și o familie extrem de frumoasă, Antonia nu este văzută bine, nici după atâtţia ani, de familia fostului soț.
Vincenzo Castellano și Antonia au divorțat în urmă cu doi ani în mod oficial, după ce o bună perioadă de timp s-au războit prin tribunale pentru custodia Mayei, fetița pe care o au împreună. Chiar dacă cei doi foști soți au făcut pace și chiar s-au întâlnit recent de ziua fiicei lor, se pare că Ciro Castellano nu o vede cu ochi buni pe cea care i-a fost noră nici acum, la câțiva ani de când au rupt orice legătură.
“Nu ne mai interesează acest subiect, Antonia. Totul e de domeniul istoriei. Pentru noi este un subiect închis!”, a spus acesta pentru Playtech.ro.
Relația dintre Antonia și fostul ei socru nu a fost mereu ca cea din prezent, ci dimpotrivă. Ciro Castellano declara, cu 7 ani în urmă, că Antonia i se confesa mereu și discuta cu el orice, simțindu-se foarte apropiată de bărbat.
Mai mult, tatăl lui Vincenzo spunea, la acea vreme, că artista i-a recunoscut că intrase într-o altă relație atunci și nu mai avea sentimente pentru fiul lui: ”Antonia era foarte deschisă cu mine. Vorbeam aproape orice. Cu mine era sinceră. Spre exemplu, mie mi-a recunoscut că are o altă relaţie şi că nu mai are sentimente pentru Vincenzo. Lucrurile însă s-au schimbat, iar Antonia, brusc, nu mai vorbeşte cu mine. Cineva a învăţat-o să facă asta! Nu ştiu ce s-a întâmplat.”, povestea Ciro Castellano acum 7 ani, în cadrul unei emisiuni tv.
Sursa foto: Arhiva Cancan