Se circulă cu dificultate pe magistralele 1 și 3, din cauza unei urgențe medicale. Mai precis, unei persoane i s-a făcut rău. În aceste cazuri, procedura prevede oprirea trenurilor și acordarea ajutorului medical.
Circulația metrourilor a fost îngreunată, după ce unei persoane i s-a făcut rău pe magistrala Dristor 1. Persoana a fost evacuată din metrou și preluată de un echipaj SMURD, după ce a trenul a ajuns în stație. Astfel, în urma acestui incident, circulația a fost îngreunată.
De curând, un caz asemănător s-a petrecut la începutul acestui an, la metroul bucureștean. Atunci, un călător a tras semnalul de alarmă, după ce a fost martor la un eveniment neplăcut într-unul dintre vagoanele trenului. Medicii au fost chemaţi de urgenţă. O garnitură de tren a fost oprită, circa un sfert de oră, în staţia Eroilor, după ce unei femei i s-a făcut rău, potrivit evz.ro. Când au observat că aceasta a leşinat, unul dintre călători a tras semnalul de alarmă, iar mecanicul trenului a oprit în cea mai apropiată staţie. Femeia a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost apoi transportată la spital.