Ciprian Tătărușanu, povestea unui lider cu un caracter aparte

Ciprian Tătărușanu și-a anunțat retragerea din echipa națională a României, după 11 ani și 73 de selecții sub tricolor. SuperTătă iese din scena internațională discret, cu bun-simț, așa cum a fost, de altfel, întreaga lui carieră.

Și mai ales pentru că unii l-au criticat de multe ori nemeritat, consider că Ciprian merită să îi scot cumva în evidență caracterul deosebit prin istorisirea unei povești din vara lui 2007.

Venit de la Juventus București, Tătărușanu juca atunci la Gloria Bistrița, unde se lupta pentru locul de titular cu Călin Albuț. În turul al doilea al Cupei Intertoto, ardelenii au înfruntat-o pe Maccabi Haifa, iar în cazul calificării, ar fi dat în ultimul act peste Atletico Madrid, unde jucau printre alții Christian Abbiati, Maxi Rodriguez, Diego Forlan, Kun Aguero și Raul Garcia.

După un succes cu 2-0 în Israel, lucrurile păreau destul de simple pentru Gloria în returul de la Bistrița, însă totul s-a complicat după ce Maccabi a egalat situația la general în minutul 65 prin Tomer Hemed, atacant ce a evoluat ulterior la Mallorca, Almeria, Brighton, QPR și Charlton. Meciul a ajuns la lovituri de departajare, unde desfasurarea a fost dramatica: Buzaglo și Coroian au ratat în prima serie, apoi după a doua serie, scorul a devenit 1-1 după golurile lui Keinan, respectiv Laszlo Sepsi. Gloria a trecut în avantaj după a treia serie de penalty-uri, după ratarea lui Gafni și reușita lui Dorin Toma, apoi Gita și Flavius Băd au marcat, iar la scorul de 3-2, Albuț a parat șutul lui Lior Refaelov, calificând echipa lui Ioan Ovidiu Sabău în finala Cupei UEFA Intertoto.

Partida plină de adrenalină am comentat-o de la fața locului, alături de Dragoș Borchină, pentru Telesport, dar bucuria calificării Gloriei a fost acoperită imediat de grija întoarcerii noastre la București. Ce se întâmplase, de fapt? În acea perioadă, deplasările în țară pe distanțe lungi se făceau cel mai mult cu trenul, iar noi aveam bilete la un tren ce pleca la o oră de momentul în care s-ar fi terminat cele 90 de minute ale jocului de la Bistrița. Dar cum am avut și prelungiri și penalty-uri, nu am mai avut nicio șansă să prindem acel tren.

Așa că ne-am reorientat și am aflat că la Sărățel, un sat aflat la câțiva kilometri de Bistrița, este un mare nod feroviar și că de acolo am putea lua spre București mai târziu un tren ce venea de la Baia Mare. Am luat un taxi, care ne-a dus pe mine, pe Dragoș și pe producătorul meciului la gară, am luat biletele, iar când am ieșit pe peron, ne-am întâlnit fix cu Ciprian. Și el pierduse același tren ca și noi și voia să ajungă la București pentru că primise două zile libere din partea lui Neluțu Sabău. Am intrat rapid în vorbă și când a venit trenul, ne-am instalat cu toții în aceeași cușetă. Cum era foarte cald, ne-am mai răcorit cu câteva beri și am povestit fiecare despre tainele meseriei sale până când ne-a luat somnul.

Dimineața, am ajuns la București și ne-am luat rămas-bun de la Tătărușanu, după ce am făcut și schimb de numere de telefon, știind cumva că nu va fi singura dată când ne vom intersecta. Ne-am mai întâlnit la alte meciuri ale Gloriei, când l-am felicitat pentru prestația reușită din returul cu Atletico de pe Vicente Calderon, în ciuda eșecului cu 0-1 ce a dus la calificarea spaniolilor în grupele Cupei UEFA. Foarte natural, Ciprian mi-a mărturisit că i-a fost teamă doar la un șut al celor de la Atletico din terenul lor: „Când am văzut mingea aia cum vine, mi-am zis doar să nu intre în poartă și să nu mă fac de râs în fața atâtor spectatori!”

L-am felicitat apoi pentru transferul la Steaua din 2008, când i-am prevăzut și un traseu fulminant, spunându-i că va deveni curând portarul naționalei României. Lucru care s-a întâmplat în noiembrie 2010, când a debutat sub comanda lui Răzvan Lucescu în amicalul cu Italia, scor 1-1.

După aceea, ne-am intersectat tot mai des în sezonul 2012-2013, când am comentat majoritatea meciurilor importante ale Stelei din Liga 1 și din Europa League. După o partidă importantă câștigată de roș-albaștri, m-am întâlnit cu Tătă în zona mixtă și am stat mai mult de vorbă. La un moment dat, îmi zice: „Băi, Bogdane, mai ții minte când am venit cu trenul împreună de la Sărățel la București?”

Imediat, am zâmbit larg și am început să rememorăm acele clipe și am realizat definitiv că am în față un băiat cu un suflet imens și un caracter aparte. Mulți alți oameni care ajung sus prin orice mijloace fac tot posibilul să își șteargă urmele din vremurile când erau jos. În schimb, Ciprian a ajuns departe doar datorită muncii, a conștiinciozității, a profesionismului și a ambiției sale chiar dacă eforturile lui nu au fost mereu pe deplin răsplătite. Nu întâmplător, el a fost un lider al vestiarului naționalei și o voce care s-a făcut mereu auzită fără a fi nevoie să ridice tonul pentru asta. Iar să ajungi să joci la echipe precum Fiorentina, Nantes, Olympique Lyon și AC Milan nu este la îndemâna oricui, mai ales în această perioadă de criză profundă a fotbalului românesc.

Un om cu valori sănătoase și cu principii morale, Ciprian Tătărușanu a simțit acum că este momentul să spună stop. Pentru tot ceea ce ne-a oferit pe teren, dar, mai ales, datorită caracterului său deosebit, nu pot decât să îi spun: „Mulțumim, Tătă!”