Marcel Ciolacu – președintele PSD – a declarat că problema creșterii necontrolate a prețurilor la energie electrică și gaze naturale reprezintă o problemă de siguranță națională și trebuie discutată la nivel de CSAT.
El a mai precizat că Guvernul trebuie să adopte urgent măsuri care să vină în sprijinul românilor.
„Este evident că suntem într-o plină criză, cred că lumea nu mai aşteaptă dispute la televizor sau să ne dăm cu părerea la televizor, aşteaptă ca această coaliţie care are o majoritate confortabilă în Parlamentul României, aşteaptă soluţii. Nu pe 1 aprilie, le aşteaptă de îndată. În afară de persoanele vulnerabile, până la urmă sunt afectaţi toţi românii, noi vorbim aici şi de industria românească şi de producţie şi de cât de productivi mai suntem la aceste preţuri”, a spus Marcel Ciolacu, citat de GÂNDUL.
Liderul PSD susține că există un cadru legal susținut de legea 21/1996 care permite reglementarea marjei de profit la furnizori şi producători pentru şase luni.
”Vă reamintesc că există legea 21/1996 unde avem cadrul legal pentru reglementarea marjei de profit la furnizori şi producători pentru şase luni. În împrejurări excepţionale precum situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor. Trebuie ca şi miniştrii, indiferent ce funcţie în Guvern ocupă aceşti miniştri – apărem la televizor şi să găsim explicaţii sau că avem, dom-le, ştiţi că există ratingul de ţară – noi vorbim acum de România, trece printr-o perioadă foarte complicată, vorbim de toată industria românească, atât cât a rămas din ea după 30 de ani de la Revoluţie”, a declarat Marcel Ciolacu.