Cioburile ii aduc noroc lui Andrei Cristea
Unul dintre cei mai in forma jucatori ai formatiei din Stefan cel Mare, Andrei Cristea, a avut parte de o seara de marti extrem de agitata.
Nu din cauza petrecerilor, cu care multi din colegii sai sunt familiari, ci din pricina unui accident rutier in care fostul stelist a fost implicat. De vina a fost soferul care conducea un automobil in spatele lui Cristea, dar si drumul foarte alunecos, care nu era deloc curatat de zapada. Surprinzator, dinamovistul a luat incidentul ca pe un semn bun pentru anul care urmeaza sa vina si nu s-a suparat deloc pe cel care l-a tamponat.
„Nu a fost nicio problema majora, am primit totul cu zambetul pe buze. Exista o vorba conform careia cioburile aduc noroc! Sper ca anul 2010 sa fie excelent pentru mine din toate punctele de vedere. Le urez tuturor ‘Sarbatori fericite!’ si ‘La multi ani!'”, a spus Cristea pentru CANCAN. Pagubele rezultate in urma accidentului au fost minore, iar cei doi soferi s-au salutat prieteneste si si-au vazut de drumul lor.