Ciobi jubileză după ce a terminat play-off-ul pe locul 4: „Felicit jucătorii, sunt mândru de ei!”
Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al formației FC Voluntari, a declarat că locul 4, pe care a încheiat formația sa acest sezon, obligă clubul la performanțe mult mai mari în viitor.
„A fost un sezon foarte greu, sunt bucuros că am terminat pe 4, felicit jucătorii, sunt mândru de ei, de realizarea din acest sezon. Anul trecut, în aceeași perioadă, ne pregăteam de baraj cu Dunărea Călăraș, pentru a fi sau a nu fi în Liga 1. A fost un sezon cu multă incărcătură, cu echipa în premieră în play-off, ne-am autodepășit în multe rânduri, dar e meritul lor. Erau conștienti că era momentul potrivit să terminăm, pe locul 4 și au fost foarte concentrați. Rezultatele ne obligă la cel puțin ceea ce am realizat acum. Trebuie să rămânem realiști, pentru că a fost un sezon greu, iar sezonul următor, dacă nu suntem atenți și dacă nu gestionăm bine lotul, pentru că e foarte important, e posibil să nu accedem iarăși în play-off. Nu va fi ușor pentru că deja lumea ne cataloghează ca o echipă de pe locul 4 și e complicat. Trebuie să păstrăm majoritatea jucătorilor și să mai aducem, pentru că sezonul următor sunt convins că va fi foarte greu pentru noi”, a declarat Liviu Ciobotariu, antrneorul principal al FC Voluntari la finalul partidei câștigate de echipa sa în Trivale.
Cu cele trei puncte câștigate la Pitești, FC Voluntari a acumulat 35 de puncte, terminând play-off-ul pe locul 4. După cum bine știți, campioană pentru al cincilea sezon la rând este CFR Cluj cu 57 de puncte, urmată de FCSB cu 56 de puncte, podiumul fiind completat de Universitatea Criaova cu 48 de puncte. Pe locurile 5 și 6 din play-off s-au clasat Farul (32 de puncte) și FC Argeș (27 de puncte).