Olteanul Florin Costea a reusit sa sparga gheata pentru "ros-albastri" la sase luni dupa ce marcase ultima data in Liga I, pentru Universitatea Craiova.
Florin Costea a fost eroul Stelei la meciul cu Otelul Galati. A marcat in prelungiri si a adus o victorie absolut necesara „ros-albastrilor”. Pentru atacantul oltean, reusita este cu atat mai importanta. Nu mai marcase in Liga I din luna aprilie, intr-un meci castigat de „U” Craiova cu FCM Targu Mures, scor 2-1. Imediat dupa partida, „Cioara” le-a promis coechipierilor ca va face cinste urmatoarea data cand echipa va merge la restaurant, obicei ramas inca din perioada in care Ronny Levy era antrenor. Singura problema ramane ca mai multi jucatori ai Stelei au fost convocati la echipa nationala, iar Costea va astepta, cel mai probabil, pana dupa actiunea tricolorilor pentru a-i avea si pe acestia alaturi.