Jemima Packington, o celebră prezicătoare din Marea Britanie, care folosește sparanghel pentru a prevesti viitorul, a anunțat cine va câștiga Cupa Mondială 2022. Anglia nu ar fi una dintre favorite, potrivit femeii.
Jemima Packington are o metodă inedită prin care prezice viitorul. Aruncă în aer mai multe bețe de sparanghel, după care interpretează modul în care acestea au căzut pe sol. Femeia, care a reușit să prezică atât moartea Reginei, cât și Brexitul, toate cu ajutorul sparanghelului, susține că Anglia va fi eliminată în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.
(VEZI AICI: DAN NEGRU A RĂBUNFNIT PE FACEBOOK: „NU PARIAȚI PE MECIURILE DE LA MONDIAL. CORUPȚII DIN FIFA ȘI UEFA…” | GALERIE FOTO)
„Văd Anglia ajungând doar până în sferturile de finală, nu le văd progresând mai departe„, a spus femeia, conștientă că fanii din țara natală o vor pune la zid.
„Am prezis că Croația va câștiga și am putut vedea și litera B, așa că asta sugerează că se vor confrunta fie cu Brazilia, fie cu Belgia în finală”, a mai spus Jemima Packington, cunoscută drept „prezicătorea în sparanghel”, potrivit Daily Star.
Femeia mai susține că, de-a lungul timpului, a prezis corect că Ducesa Kate va rămâne gravidă, că pelicula “Discursul regelui” va câștiga Oscarul și că premierul Gordon Brown va demisiona.
„Văd inițiale, simboluri și numere și, dacă este ceva de-a face cu regalitatea, văd întotdeauna o cioară”, a spus femeia.
„Dacă mugurii cad, asta înseamnă fie că va fi ceva vesel, fie o tristețe profundă„, a completat Jemima Packington.
Potrivit familiei „prezicătoarei în sparanghel”, ea a avut întotdeauna un talent spiritual, poate moștenit de la o mătușă care obișnuia să citească în frunze de ceai.