Cei doi tineri de 21 și 22 de ani care au murit în noaptea de miercuri spre joi, după ce mașina lor a lovit un gard și a luat foc, erau frați!
Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Brăila, accidentul s-a produs din cauza vitezei prea mari.
Trupurile celor doi au fost găsite carbonizate. „S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, au anunțat polițiștii, potrivit cărora cei doi erau frați.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” anunța că accidentul s-a produs la ora 2.00 în comuna Bărăganul.
O mașină a lovit un gard şi a luat foc. Unul dintre tineri a fost găsit mort în mașină, în timp ce celălalt a fost proiectat în afara mașinii. Acesta a fost resuscitat de cadrele medicale, însă fără rezultat favorabil. La ora 3.00 a fost declarat și decesul acestuia.
Mașina a ars în totalitate, fiind afectat de incendiu și gardul respectiv. Tinerii aveau 21 și 22 de ani.