Paul Nicolau a intrat în atenția publică datorită succesului pe care l-a avut cu Taverna Racilor din Herăstrău. ANPC a primit multe sesizări din partea clienților locației, prin care se plângeau de serviciile și mâncarea de acolo. Așa că, inspectorii sanitari au trecut la treabă și au pornit controalele, în urma cărora au dat amenzi pe bandă rulantă. Pescobar a scos mulți bani din buzunar pentru sancțiunile primite, iar pentru că n-a ținut cont de recomandările comisarilor de la Protecția Consumatorilor, restaurantul lui a fost închis pentru 12 luni. Deși el susține că este patronul tavernelor, Horia Constantinescu a ținut să-l contrazică. Cine este, de fapt, proprietarul?
Inspectorii ANPC au efectuat controale în perioada iunie-septembrie la Taverna Racilor, unde au găsit nereguli grave. Locațiile au fost închise, până când Pescobar a rezolvat problemele. Totuși, locația din Herăstrău rămâne cu lacătul pus pentru o perioadă de 12 luni, pentru că afaceristul n-a ținut cont de recomandările autorităților la momentul respectiv. A scos sume frumoase din buzunar, să plătească amenzile, însă n-a fost de ajuns.
Deși în spațiul public, omul de afaceri se laudă că locațiile sunt ale lui, acest lucru nu ar fi adevărat. Cel care a demontat zvonurile este Horia Constantinescu, directorul ANPC. Șeful instituției susține că restaurantele sunt trecute pe numele mamei și al tatălui lui Pescobar, nicidecum pe numele afaceristului. Mai mult decât atât, acesta n-ar avea nicio legătură în acte cu locațiile acestea.
De asemenea, cea care se află la cârma restaurantelor este Larisa Popa. Aceasta lucrează cu Paul Nicolau de ani buni, iar „omul cu racii” susține că tânăra a ajuns mâna lui dreaptă. „E un joc de marketing și este o persoană foarte apropiată familiei și business-ului. Larisa lucrează la mine de șapte ani. A crescut cu business-ul ăsta. E mâna mea dreaptă, să zicem așa. Om de încredere. Da, e mâna mea dreaptă. Eu dorm liniștit când Larisa e la restaurant”, spunea Pescobar, pe Instagram.
Mama lui Paul Nicolau a vrut să stea de vorbă cu directorul ANPC, așa că Horia Constantinescu a invitat-o la o întrevedere. Femeia i-ar fi promis că rezolvă toate neregulile și l-a rugat pe șeful instituției să nu dea, din nou, o măsură draconică. Ei bine, nu s-ar fi ținut de cuvând.
„Mama domniei sale, ca orice mamă cred încărcată de emoție, a solicitat să avem clemență că va remedia, se va ocupa, să nu luăm, deja vorbim de a treia măsură draconică. Vorbim de finalul lunii iunie, când aceasta a făcut o serie de promisiuni (…) El a făcut curățenie și noi i-am oferit posibilitatea pentru a nu știu câta oară șansa să redeschidă. Eu i-am spus la audiență: Domnule singurul lucru care mă face să am o oarecare înțelegere este entuziasmul pe care îl ai în a-ți promova afacerea. Am vorbit și cu mama lui să urmărească îndeaproape, dânsa sugerând-mi că nu prea se face înțeleasă de către fiu cu privire la investiții”, a declarat Hora Constantinescu, la podcastul „Oameni cu cord”, moderat de Sorin Constantinescu.