Cine prăznuiește ziua în care Mircea Diaconu a murit! Silviu Biriș: „Nimic nu este întâmplător în viața asta”
Ieri, 14 decembrie, Mircea Diaconu s-a stins din viață. Acesta a decedat la vârsta de 74 de ani, după o luptă cu o boală grea, cancerul. Mircea Diaconu a fost unul dintre actorii de renume ai Românei, iar unul dintre colegii săi de breaslă a vorbit despre trecerea acestuia în neființă. Silviu Biriș spune că ziua în care marele actor a murit nu a fost deloc una întâmplătoare și are o semnificație aparte.
Trupul neînsuflețit a lui Mircea Diaconu va fi depus la Teatrul Nottara, locul care a fost o a doua casă pentru actor, pentru ca apropiații, colegii și publicul să îi aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica, într-un cadru restrâns, alături de familie și prieteni apropiați.
(CITEȘTE ȘI: DRAMA LUI MIRCEA DIACONU. FIICA LUI, ANA, A DIVORȚAT ÎN MARE SECRET)
„Nimic nu este întâmplător în viața asta”
Vestea că artistul Mircea Diaconu s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani, de cancer la colon, pe 14 decembrie 2024, a îndurerat lumea teatrului și a cinematografiei. Iar colegii de breaslă au transmis mesaje emoționante în memoria actorului.
Printre cei care au vorbit despre decesul lui Mircea Diaconu s-a numărat și Silviu Biriș. Cei doi au împărțit scena de-a lungul timpului, iar vestea l-a întristat teribil pe cel din urmă. Chiar și așa, Silviu Biriș spune că ziua în care regretatul actor s-a stins din viață nu este una întâmplătoare. Se pare că Mircea Diaconu a murit de praznicul Sfântului mucenic Filimon, ocrotitorul făcătorilor de spectacole.
„Data morții sale este o zi foarte importantă, pentru breasla actorilor, e praznicul Sfântului mucenic Filimon, ocrotitorul făcătorilor de spectacole. Nimic nu este întâmplător în viața asta. Cu Mircea Diaconu am interacționat, de multe ori, în profesia noastră. Am călătorit în multe turnee, în țară și străinătate. Am jucat ani mulți, alături de soția lui, doamna Diana Lupescu și în regia ei.
Era un actor iubit și stimat, peste tot unde mergea, și faptul că eram în compania domniei sale ne onora și este adevărat ne deschidea și multe uși. Da, peste toate, Mircea Diaconu era și un om de acțiune gospodar și întreprinzător.
Una dintre marile sale creații teatrale a fost în regia lui Victor Ion Frunză, în anii 90, spectacolul Ghetou. Acolo am avut bucuria să îl întâlnesc pentru prima dată îndeaproape. M-a cucerit cu modestia și cu dragostea pe care o avea față de noi actori tineri”, an declarat Silviu Biriș, potrivit click.ro.
Foto: Facebook