Cine o sprijină pe Karmen Minune, după divorțul de Bogdan Căplescu. A spus-o public: ”Puterea mea!”

Publicat: 01/10/2024 | 23:11

La începutul lunii septembrie, Karmen Minune a anunțat că divorțează de soțul ei, Bogdan Căplescu. Cei doi erau căsătoriți de 5 ani și au împreună o fetiță. Fiica lui Adrian Minune a mărturisit că ea și fostul său partener de viață s-au iubit enorm, însă au decis să meargă pe drumuri diferite. O despărțire nu este deloc ușoară, dar artista are oameni importanți lângă în această perioadă.

Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu s-au căsătorit în anul 2019, iar în același an au devenit părinți pentru prima dată. După 5 ani de când și-au jurat iubire veșnică, povestea de iubire dintre ei a luat sfârșit.

Citește și: Fosta iubită a lui Adrian Minune Jr. rupe tăcerea după ce s-a zvonit că i-a fost infidelă. Adevăratul motiv al despărțirii

Persoanele care sunt alături de Karmen Minune după divorț

Karmen Minune s-a despărțit de soțul ei, însă nu este singură. Are multe persoane care îi sunt alături în aceste momente dificile, în special membrii familiei. Artista este foarte apropiată de părinții ei. Recent, cântăreața a făcut o postare emoționantă, în mediul online, despre Adrian Minune și soția acestuia, Cati Simionescu.

Mai exact, Karmen a publicat două fotografii cu părinții săi, dar și un mesaj emoționant. Artista a precizat că tatăl și mama ei sunt persoanele care nu au lăsat-o niciodată să se piardă, indiferent cât de greu i-a fost. De asemenea, a ținut să precizeze că îi iubește foarte mult.

„De mică mi-am dorit să fiu om mare, dar când realizăm că viața nu e mereu așa cum ne dorim, înțelegem că doar iubirea aia pură ne face sa fim mai buni. Ei sunt puterea mea, oamenii care nu m-au lăsat niciodată să ma pierd pe mine și mi-au amintit mereu cine sunt, cu adevărat. Cineva drag mi-a zis odată: ‘Iubește-ți părinții și apreciază-i cât timp îi ai lângă tine.’ Va iubesc!”, a scris Karmen Minune pe Instagram.

Karmen, alături de părinții săi/ Sursa foto: Instagram

Ce spune Adrian Minune despre divorțul fetelor sale

Cei trei copii ai lui Adrian Minune ar fi întâmpinat probleme în relațiile lor. Imediat după ce Karmen a anunțat oficial că divorțează de soțul ei, au ieșit la iveală mai multe informații și despre sora și fratele său. Celebrul manelist a avut ceva de spus despre tot ce s-a întâmplat.

Artistul a mărturisit că are multe cunoștințe care au divorțat, dar acum sunt în continuare împreună. Adrian Minune consideră că actele nu sunt cele care țin doi oameni uniți. De asemenea, a vrut să le ofere telespectatorilor și o lecție de viață.

„Cu familia este bine. Cati este bine, fetele mele sunt ok. M-ai întrebat pentru ce vezi probabil ce se mai scrie prin ziare și e normal să mă întrebi. Nu există niciun divorț, totul este ok, copiii sunt bine, fetele, nepoții. Nu există niciun divorț! Și dacă există, eu nu cred că foile țin oamenii. Sunt mulți care au divorțat și acum sunt împreună.

Am 40 de ani de stradă, de școala vieții. A trebuit să împlinesc 50 de ani ca să îmi dau seama că în viață sunt doar momente. În viața asta sunt doar momente, de fericire, de supărare. Toate trec. Dacă știi să lași de la tine și nu plângi atunci când te doare, e o chestie frumoasă, că oricum se întâmplă. Spui «asta e, trecem peste»” a spus Adrian Minune în emisiunea La Măruță.

Citește și: Karmen Minune, primul interviu după despărțire. Ce spune despre micuța Sofia, care a rămas în grija ei, dar și cât de mult i s-a schimbat viața fără Bogdan Căplescu