Cine o răsfață pe Alina Sorescu după divorțul de Alexandru Ciucu: ”Multă iubire și atenție”

Publicat: 09/03/2024 | 16:14

În urmă cu mai bine de 3 ani, Alina Sorescu (37 de ani) a trecut printr-un lung proces de divorț cu Alexandru Ciucu (48 de ani). Fără a mai exista vreo cale de împăcare, cei doi și-au spus adio după 12 ani de relație. Deși a mărturisit că a fost o perioadă dureroase, timpul a trecut, iar artista a reușit să se mobilizeze și să o ia de la capăt atât pe plan profesional, cât și sentimental, iar acum se bucură de viață, dar și de oamenii care îi aduc zâmbetul pe buze. Cu ocazia zilei de 8 martie, artista s-a declarat o femeie împlinită. 

După ce au trecut printr-un divorț dureros și lung, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au ajuns la un numitor comun – mai ales în ceea ce privește custodia celor două fiice ale lor. În ciuda greutăților, artista a continuat să se ocupe atent de proiectele sale, iar roadele muncii nu au întârziat să apară. Așa cum, cel mai probabil era de așteptat, cu ocazia zilei Femeii – 8 martie – cântăreața a fost surprinsă cu o mulțime de cadouri.

Citește și: CÂNTĂREAȚA ALINA SORESCU A RĂMAS CU SECHELE DUPĂ CĂSĂTORIA CU ALEXANDRU CIUCU. CE S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ DIVORȚ

Cine a răsfățat-o pe Alina Sorescu de 8 martie

Cu ocazia zilei de 8 martie, Alina Sorescu a radiat de fericire. Artista a fost întâmpinată cu flori de către micuții din Academia ”Picii lui Sorescu”, cadouri și multe zâmbete. S-a simțit din nou răsfățată, apreciată și iubită. Destul de activă pe social-media, cântăreața le-a povestit fanilor cât de norocoasă este că este înconjurată de oameni care o respectă și care îi apreciază munca.

„A devenit o tradiție să vă arăt portbagajul meu, dar nu pot să nu o fac astăzi de 8 martie și le mulțumesc foarte mult picilor mei și mămicilor de pici. M-au răsfățat, am și aici și aici (n.r. buchete de flori). La mulți ani de 8 martie!(…) Le mulțumesc picilor mei, care de fiecare dată mă răsfață cu multă iubire si atenție, cu atât mai mult azi de 8 Martie”, a povestit Alina Sorescu pe Instagram.

sursă foto: Instagram

De când a devenit o femeie liberă, Alina Sorescu a făcut tot posibilul să-și expună povestea de viață cât mai transparent și uneori chiar să ofere sfaturi celor care s-au aflat în situații asemănătoare. Invitată în cadrul unei emisiuni TV, artista a mărturisit că divorțul său a avut un impact major asupra comunității de pe social-media, iar oamenii – cei care au încurajat-o și au susținut-o – i-au oferit o doză de curaj, curaj fără de care nu știe dacă ar fi putut trece peste drama din viața ei.

„Eu personal am trecut și trec în continuare printr-o situație delicată, cu care foarte multe femei au rezonat, s-au regăsit și iată că nu sunt singura care trece printr-o astfel de situație. Îmi scriu și bărbați care își exprimă opinia față de situația mea și asta m-a ajutat, deși o să-ți recunosc că la început îmi era cumva teamă. În momentul în care ești o persoană publică, ești expus, ca oricine să-ți poată comenta orice, în momentul în care în viața ta personală se întâmplă o schimbare, așa cum s-a întâmplat în cazul meu, iată că trăiești dramele din viața personală public că nu poți să fii persoană publică doar atunci când îți e bine, ești și la bine și la rău”, a declarat Alina Sorescu în cadrul unei emisiuni TV.