Cine i-a luat locul lui Gregorian Bivolaru. El este noul ”Guru” care-şi integrează supuşii în absolut!
Gregorian Bivolaru obişnuia, în lunga perioada de exil prin Suedia, Franţa şi alte ţări europene unde a stat ascuns, să le trimită înregistrari audio cursanţilor, pentru a le explica noţiuni avansate de yoga.
Acum este arestat şi nici măcar poliţiştii francezi, care l-au tratat corect de la început, nu-i pot permite să trimită mesaje înregistrate din închisoare. În această situaţie, Gregorian Bivolaru a fost înlocuit, din poziţia sa de lider spiritual al organizaţiei, de numărul doi, inginerul Nicolae Catrina!
După mai multe consultări între membrii fondatori ai organizaţiei, pe care îi poţi număra pe degete, aceştia l-au desemnat pe Nicolae Catrina drept ”Guru” cu misiunea specifică de integrare a cursanţilor în absolut.
Potrivit unor surse din interiorul mişcării, părerile adepţilor sunt împărţite, dar majoritatea acceptă situaţia ca un rău necesar, în lipsa adevăratului lider spiritual al organizaţiei, Bivolaru însuşi. De altfel, Catrina a fost atât de apropiat de Bivolaru, incât au fost judecaţi impreună în dosarul de la Cluj pentru trafic de persoane şi alte infracţiuni economice privind activitatea mişcării. Justiţia i-a achitat, dar urmează ca şi Curtea de Apel Cluj să judece procesul!
Majoritatea cursanţilor îl consideră pe Catrina bine pregătit la capitolul yoga, dar puţini ştiu că nu excelează la capitolul relaţii interumane. Doar câţiva membri de vază ai organizaţiei îşi amintesc cu certitudine un episod, când Catrina a aruncat în stradă o familie dintr-o locuinţă MISA, în ciuda faptului că era Ajunul Crăciunului şi aveau un copilaş mic. Nici rugăminţile altor persoane influente misane nu l-au induplecat pe Catrina, hotărât să pună ordine în importantele afaceri imobiliare ale MISA!
(G.N.)