Cine este tatăl copilului Ramonei Bădescu

Publicat: 17/09/2019 | 12:38

La 50 de ani, Ramona Bădescu se pregătește să devină mămică. Vedeta este însărcinată în luna a noua și spune că va avea un băiețel. 

Fericirea pe care o trăiește Ramona Bădescu este greu de descris în cuvinte. Vedeta și-a dorit foarte mult un copil, ba chiar a vrut să apeleze la fertilizare in vitro, însă după un consult aceasta a aflat vestea mult așteptată. Din clipă în clipă Ramona și iubitul ei vor deveni părinții unui băiețel.

„Eu, cu mult timp înainte, îmi făcusem procedura de conge­lare a ovulelor – despre care le sfătuiesc şi pe tinere să se informeze şi să o facă. Eu nu ştiam despre asta, dar o prie­tenă mi-a sugerat acum câţiva ani lucrul acesta. Chiar dacă am 50 de ani ca vârstă anagrafică, ca vârstă biologică am vreo 32, aşa cum arată analizele, pentru că nu am făcut niciodată excese şi am avut o viaţă sănătoasă. Eu şi iubitul meu luasem hotărârea ca, în luna ianuarie, să recurgem la fertilizare, dar când m-am dus să încep procedura, cu toa­te analizele, doctorul meu gi­necolog m-a privit cu un surâs enorm şi m-a surprins spunân­du-mi că eram deja însărcinată în două săptămâni”, a declarat Ramona Bădescu pentru OK! Magazine.

Cine este tatăl bebelușului

Ramona Bădescu este foarte discretă când vine vorba despre viața ei personală. Viitoarea mămică nu a dezvăluit cine este tatăl copilului ei, însă a dezvăluit cum s-au cunoscut, dar și cum acesta a reușit să o cucerească.

„Ne-am cunoscut în cadrul unui eveniment desfăşurat la Roma, iar prima întâlnire a fost dezastruoasă, un eşec, pentru că ţin minte că era vară, el era îmbrăcat într-un costum albastru deschis, care m-a şocat, iar prezenţa şi personalitea lui puternice mi-au lăsat impresia că ar fi un om foarte sigur şi plin de el. Am vorbit atunci, nu mai mult de câteva minute, după care ne-am salutat cordial. Destinul a făcut în aşa fel încât după două zile, în timp ce eram în maşină vorbind cu o prietenă de-a mea la telefon după ce primisem o veste neplăcută, pe partea cealaltă a străzii, într-o altă maşină, să-mi sară în ochi culoarea albastră a unui costum. Era chiar per soana pe care am cunoscut-o la evenimentul respectiv. Am ridicat mâna în semn de salut, el tocmai plecase, dar m-a văzut şi i-a spus şoferului să se întoarcă. A coborât din maşină, a venit la mine şi mi-a spus: „Bădescu, ce faci aici?. În acel moment eram foarte tristă în urma veştii primite şi am rămas surprinsă să aflu că el ştia de această veste tristă. M-a susţinut moral, încet-încet am început să vorbim şi ne-am dat seama că, în spatele unei măşti de formalităţi şi de duritate, există o umanitate specială. L-am văzut apoi cu alţi ochi, dar soarta a vrut ca eu a doua zi să plec în Malta, unde aveam un spectacol şi după aceea am venit acasă, la Bucureşti. De obicei, îndepărtarea stinge un foc mic, dar la noi l-a aprins şi a devenit un incendiu, pentru că faptul că eu eram departe ne-a ajutat să vorbim foarte mult la telefon şi să ne cunoaştem. Aşa încât au urmat trei săptămâni de convorbiri asidue şi acel om dur, plin de el, îmbrăcat într-un costum albastru strident, m-a făcut să mă îndrăgostesc cum nu am mai simţit niciodată iubirea în viaţa mea”, a mai declarat Ramona Bădescu.