Mihai Bobonete are concurență „grea” pentru rolul lui Bobiță din „Las Fierbinți”. Sosia actorului a venit la Pro TV, invitat la Măruță în emisiune. Tânărul seamănă izbitor cu celebrul personaj.
Marius Bircea a devenit celebru pe TikTok pentru nenumăratele filmulețe pe care le face interpretând personajul Bobiță din „Las Fierbinți”. Deși nu este actor de meserie, bărbatul a reușit să își facă foarte mulți fani.
Marius a venit în emisiunea La Măruță și a dezvăluit cum i-a venit această idee, de a-l imita pe Bobiță. El a spus că visul său este să joace măcar într-un episod din Las Fierbinți, alături de actorul său preferat.
„Mă gândeam chiar să joc într-un episod, să am amintire. Eu pot să fac pe cascadorul, fac orice, cad în cap, nu e problemă.”, a spus Marius.
Bărbatul a mărturisit că își dedică o mare parte din timp acestei passiuni de a-l imita pe Bobiță „Am zăpăcit-o pe soția mea. Ia costume.”, a spus Marius.
Tânărul seamănă izbitor din punct de vedere fizic cu Mihai Bobonete, mai mult decât atât, și vocea este asemănătoare. Iar calitățile de actor nu-i lipsesc. Clipurile postate pe rețelele de socializare, unde a adunat o mare comunitate de fani, își spun cuvântul.
@mariusbirceamarius♬ sunet original – Agache Bogdan