Cine este și cum arată logodnicul Otiliei Bilionera. L-a ținut ascuns până acum!

Publicat: 15/08/2023 | 12:22

Otilia Bilionera a încercat în ultimii ani să își țină viața privată departe de ochii curioșilor, mai ales atunci când venea vorba despre relațiile amoroase. Recent însă, artista a simțit nevoia să împărtășească bucuria pe care o trăiește. Vedeta a fost cerută în căsătorie de actualul său partener! Tânărul care a reușit să îi cucerească inima șatenei are 26 de ani și are, deja, succes în afaceri.

Otilia Bilionera trăiește, de un an, o frumoasă poveste de dragoste alături de un turc. Bekir a vrut să o surprindă pe iubita lui, iar în ziua aniversării relației i-a pus pe deget un inel superb de logodnă. Artista a mărturisit că se aștepta să fie cerută în căsătorie, însă nu își imagina că momentul va veni atât de repede: „Mă așteptam să se întâmple asta, dar nu știam că o să fie chiar de aniversarea noastră de un an. Cererea a avut loc în Turcia, locul în care ne-am cunoscut”.

CITEȘTE ȘI: OTILIA BILIONERA S-A BĂGAT LA POKER CU BĂRBAȚII! CE S-A ÎNTÂMPLAT CÂND A INTRAT ÎN CAZINOU

Mai mult, Otilia Bilionera le-a recunoscut fanilor săi că în momentul în care a spus „DA” a fost foarte sigură pe decizia pe care o ia. Inelul pe care l-a primit de la partenerul său are o însemnătate specială pentru vedetă. Artista și-a dorit întotdeauna inelul sultanei Hurrem, dar și-l imagina cu piatra de safir al bijuteriei cu care a fost cerută în căsătorie Prințesa Diana. Astfel, Bekir s-a conformat și i-a îndeplinit visul partenerei sale.

Cum s-au cunoscut Otilia Bilionera și viitorul soț

Bekir Ali s-a îndrăgostit iremediabil de partenera sa, și, ori de câte ori are ocazia, publică în mediul online imagini, dar și mesaje de dragoste pentru ea. Cei doi s-au cunoscut la un concert pe care vedeta l-a susținut într-o locație deținută de actualul său partener, în Turcia. Artista este extrem de iubită în această țară și are o mulțime de fani care o așteaptă la evenimente. „El are o plajă, am avut un concert la el, așa ne-am cunoscut”, a adăugat vedeta.

Deși Bekir este mai tânăr decât șatena, acest amănunt nu a fost un impediment în relația lor.

„Este un om care s-a îndrăgostit foarte mult de mine. Deja, după două zile, și-a tatuat numele meu pe mână și luptă să fiu cu el. (…) E turc. (…) Ce pot să fac dacă mă îndrăgostesc? Să zic nu? Nu am reușit să mă îndrăgostesc de niciun bărbat de la noi din țară. El e mai mic (n.r. – de vârstă). (…) Am posibilitatea să mă mut acolo și să vin aici când am treabă”, a mărturisit Otilia Bilionera, în cadrul unui podcast postat pe YouTube.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult