Mircea Bravo a renunțat la viața de burlac și s-a căsătorit cu femeia care l-a susținut și i-a fost alături în ultimul an. Deși vloggerul este foarte cunoscut și a strâns admirația foarte multor persoane, actuala soție a acestuia nu face parte din lumea mondenă, așa cum s-ar fi așteptat mulți.
Partenera lui Mircea a rămas mult timp în umbră, deoarece nu i-a plăcut niciodată să atragă atenția asupra sa. Cei doi soți s-au cunoscut întâmplător și au reușit să dezvolte o relație frumoasă într-un timp foarte scurt. Fanii creatorului de conținut de pe internet au fost în extaz în momentul în care au aflat de evenimentul special organizat de acesta în urmă cu doar câteva zile.
Georgiana este numele celei care a reușit să îi fure inima lui Mircea Bravo. Cei doi au avut parte de o nuntă specială, dar restrânsă, departe de ochii presei. Tânăra este din Bistrița, însă a urmat facultatea la Cluj-Napoca. În prezent, este profesoară în cadrul aceleiași facultăți pe care a terminat-o.
Vezi această postare pe Instagram
Potrivit declarațiilor făcute în trecut de Mircea, el și Georgiana s-au cunoscut în perioada pandemiei prin intermediul unui prieten comun. S-au plăcut din prima, au ieșit împreună și după doar un an și câteva luni au luat decizia că este momentul să se căsătorească. Evenimentul grandios a avut loc la Cluj, Emil Boc fiind cel care a oficiat căsătoria civilă.
„Iubita mea e o fata la care țin. E o fată care lucrează în domeniul universitar și ne-am cunoscut printr-un amic comun. E profesoară, nu câștigă o sumă ridicată. Aș putea să o implic în procesul de creație în măsura în care se simte confortabilă, e vorba despre ea”, a spus Mircea Bravo la podcastul GALBEN de pe YouTube, acum trei luni.