Dumitru Paul Teodorescu a reușit să îi impresioneze pe jurații de la Chefi la Cuție. Mai cu seamă, bucătarul de 39 de ani, are acum locul asigurat în echipă, după ce a primit cuțitul de aur din partea lui Cătălin Scărlătescu. În show-ul de la Antena 1, concurentul și-a expus povestea de viață. Iată mai jos, în articol, prin ce dramă a trecut Paul.
Dumitru Paul Teodorescu este un bucătar în vârstă de 39 de ani care s-a înscris la Chefi la Cuțite, pentru a-și arăta talentul pe care îl are în lumea gastronomică. Bărbatul i-a surprins pe cei trei jurați, în ediția cu numărul 16. De-a lungul timpului, a avut ocazia să lucreze alături de bucătari de renume, reușind să „fure” meserie. Pasiunea către această artă a deprins-o de la o vârstă fragedă, bunica lui fiind cea care i-a insuflat-o.
Viața, însă, nu a fost atât de roz cu el. Concurentul a mărturisit că s-a confruntat și cu o dependență de care, în cele din urmă, a scăpat. Dar drumul a fost lung.
„Sunt Paul, vin din Anglia și lucrez ca bucătar. Lucrez de la 14 ani. Am început la hotel Sofitel, chef bucătar era chef Dumitru Bucșă. L-am prins o lună pe Jean-Luc (…). Am mers în Anglia. Am avut o problemă, o dependență, am avut niște probleme în trecut. Dar mă duceam la muncă, lucram”, a mărturisit concurentul, la Chefi la Cuțite.
Paul a mărturisit că, la momentul acela, trebuia să ia o decizie, pentru a-și pune viața pe o traiectorie cât mai corectă pentru el. A scăpat de anturaj și a luat decizia de a urma un curs de bucătărie. În anul 2005, a plecat în Anglia, acolo unde lucrează, în continuare.
„A trebuit să scap din cercul în care eram, așa că m-am apucat de bucătărie (…). Mi-a trebuit să fac ceva, ca să fac ceva. Am avut familia lângă și fosta mea soție. Și a trebuit să fac ceva. M-am gândit ce-mi place să fac și am decis să fac un curs de bucătărie în Franța, undeva, să plec din România, să scap de anturaj. Aveam 2 opțiuni: ori eram după gratii, ori la 2 metri sub pământ. În 2005 am plecat în Anglia”, a continuat Paul.
A reușit să se descotorosească de dependența pe care o avea și să se pună pe picioare. Experiența a fost o lecție de viață pentru el. A devenit tătic, însă de fosta soție s-a despărțit. Apoi, Dumitru Paul Teodorescu și-a refăcut viața și, în prezent, lucrează pe cont propriu. Deține două food van-uri.
„M-am dus la ambasadă, nu știam deloc engleză. Am fost chef de partie la un local. Având cerc de bucătari a fost ok, am învățat ce înseamnă viața fără dependențe. Nu aș mai face-o niciodată. A fost o lecție de viață. După 9-10 ani de Anglia, s-a născut băiatul meu, am primit o ofertă în România. Aici am cunoscut-o pe actuala soție. Băiatul stă la fosta soție. Ele două lucrează împreună. Momentan lucrez în Anglia. Acum 6 luni am decis să încerc pe cont propriu, am 2 food van-uri”, a mai spus concurentul, la Antena 1.
Sursă foto: capturi video Chefi la Cuțite – Antena 1