Cine este și cu ce se ocupă Cătălin Georgescu, soțul Elenei Lasconi. Cei doi sunt căsătoriți de 12 ani
Norocul a însoțit-o pe Elena Lasconi în ziua alegerilor. Președinte USR și-a asigurat locul în turul al doilea. Ei bine, dincolo de partea profesională, fostei jurnaliste îi merge bine și pe plan personal. De mai bine de 12 ani este căsătorită cu un bărbat care o susține în tot ceea ce fac, Cătălin Georgescu. Acesta și-a însoțit partenera de viață și la vot. În plus, a fost alături de ea la toate dezbaterile. Totuși, puțini știu cine este, de fapt, soțul candidatei la prezidențiale.
Elena Lasconi s-a căsătorit după ce a împlinit vârsta majoratului, însă a divorțat după doar 4 ani. Ulterior, la 18 ani distanță de la separarea de primul soț, președinta USR s-a recăsătorit cu actualul partener, Cătălin Georgescu. Fosta jurnalistă a fost convinsă că bărbatul a fost trimis de Dumnezeu pentru că s-a rugat pentru împlinire pe plan personal.
Cine este Cătălin Georgescu, soțul Elenei Lasconi
În urmă cu ceva timp, Elena Lasconi a mărturisit că i-a cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru a găsi fericirea pe plan personal. Aceasta s-a rugat în biserică pentru a întâlni bărbatul potrivit. Astfel, a apărut în viața ei Cătălin Georgescu.
„Anii au trecut și am început să simt gustul amar al vieții, o neîmplinire sufletească ce depășise, deja, faza de resemnare, care m-a apropiat și mai mult de Dumnezeu. Atunci, am realizat că, de fiecare dată când i-am cerut ceva lui Dumnezeu, el mi-a dat (…) M-am rugat (…) A vrut bunul Dumnezeu și ne-am lipit. Îmi pare rău că nu am făcut un copil!”, a declarat Elena Lasconi pentru Life.ro.
Cătălin Georgescu este o prezență discretă, însă susținut-o pe soția lui în această perioadă dificilă. Bărbatul a însoțit-o în ziua alegerilor. Mai mult decât atât, i-a fost alături și la dezbaterile electorale.
Soțul Elenei Lasconi are o experiență de peste 20 de ani în avocatură, lucrând în acest domeniu până în 2019. Ulterior, a vrut să facă o schimbare și s-a angajat pe post de consilier USR, în Parlament. Președinta USR a mărturisit că partenerul ei de viață câștigă 6.000 de lei lunar.
„Nu este într-o agenție, așa cum sunt tot felul de ipocriți care vorbesc despre asta, în care să primească 3 mii sau 10 mii de euro pe lună. Muncește foarte mult și da, știu, trebuia să apară acest articol pentru că i-a încurcat foarte tare, că zeci de legi le-a întors înapoi Cătălin, pentru că este foarte bun în ce face și își petrece și foarte mult timp la serviciu”, a spus Elena Lasconi într-un interviu, la Digi 24.
Citește și: Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu