Cine este și cu ce se ocupă Andreea Sasu, bruneta care îi va dărui un copil lui Philipp Plein. Celebrul designer și-a părăsit logodnica pentru ea
O româncă i-a furat mințile definitiv lui Philipp Plein! Andreea Sasu (34 de ani) trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături celebrul creator de modă și se pare că vor deveni părinți. Designerul și-a părăsit logodnica, pentru a se întoarce în brațele tinerei din Pașcani. Toată presa internațională vuiește despre idila lor amoroasă, iar numele modelului stă pe buzele multora. Cine este, de fapt, actuala iubită a cunoscutului afacerist străin? Iată cum o răsfață milionarul de când a aflat că-l va face tătic!
Andreea Sasu are o relație de iubire cu Philipp Plein, iar presa de peste hotare a scris despre faptul că românca este însărcinată. Celebrul designer era logodit cu Lucia, cea cu care are doi copii. S-a despărțit de aceasta și s-a împăcat cu tânăra din Pașcani. Asta pentru că înainte de relația cu Lucia Bartoli, cunoscutul creator de modă s-a iubit o lungă vreme cu românca noastră. A înșelat-o, apoi fiecare și-a văzut de viață. Se pare că dragostea a fost prea mare, căci afaceristul a renunțat la relația cu mama copiilor săi pentru a reveni în brațele Andreei.
„Am vorbit cu el şi mi-a zis că vine la Bucureşti. Mă bucur tare că, în sfârşit, a venit la noi în ţară pentru inaugurarea magazinului său. Nu, cât timp am fost împreună, nu am apucat să venim.
Nu aveam cum să vin cu el, având în vedere că el are acum o altă relaţie. Eu sunt foarte bine(…) Mi-a cerut să vin cu el, însă nu am acceptat. Nu as fi putut veni cu el după tot ce mi-a făcut. L-am iertat de două ori până acum şi încă nu ştiu… Nu pot să am o viaţă liniştită, aşa cum îmi doresc eu, lângă el.
Orgoliul meu de femeie nu mă lasă să accept aşa ceva. Şi cred că pot să am orice bărbat vreau! Aseară, după eveniment, am vorbit din nou. Mi-a spus că mă iubeşte şi că mă vrea alături de el. Mi-a spus că nu a adus-o pe Morgan în semn de respect faţă de mine.
Ştiu că mă iubeşte şi vrea să-mi arate că face totul pentru mine, ca să se întoarcă la mine. Îmi zice mereu că vrea un copil şi familie cu mine”, spunea românca în 2017.
Trecutul a fost lăsat în urmă, iar cei doi trăiesc o frumoasă idilă și vor deveni părinți. Milionarul n-o scapă deloc din ochi pe româncă, ba chiar are grijă să nu-i lipsească nimic. De curând, tânăra a postat pe Instagram câteva fotografii cu un cadou superb: un Ferrari cu mulți cai putere!
Cine este și cu ce se ocupă Andreea Sasu
Pentru că numele ei ocupă primele pagini ale ziarelor din străinătate, trebuie să menționăm că Andreea Sasu are o carieră uimitoare în lumea modei și a televiziunii. Românca s-a mutat în Italia în anul 2010, unde și-a dorit enorm să apară pe micile ecrane.
Zis și făcut! Tânăra din Pașcani s-a înscris într-o emisiune TV, Insula Iubirii, unde a fost ispită. De acolo, succesul ei a venit rapid, la fel și câștigurile. Pe lângă aparițiile TV, Andreea a fost fotomodel și a lucrat pentru multe branduri cunoscute.
Chiar ea spunea, în timpul unui interviu mai vechi, că „visul ei de a deveni fotomodel datează încă din copilărie”. Așa că, după ce a terminat școala, s-a înscris la Universitate pentru a studia Marketing și Publicitate. La 20 de ani, a plecat la Milano unde și-a început cariera în lumea modei.
Pe plan sentimental, Andreea Sasu s-a mai iubit cu alți bărbați celebri. Este vorba despre pilotul de Moto GP Andrea Iannone, apoi de Riccardo Saponara, mijlocașul lui Hellas Verona.