Cine este omul de afaceri care a ars de viu în mașina care a explodat, în Arad. SRI exclude varianta unui atac terorist. FOTO
Bărbatul care a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce i-a explodat maşina în parcarea unui supermarket din Arad, se numește Ioan Crișan și este un cunoscut om de afaceri.
El este fostul socru al deputatului PNL Sergiu Bîlcea, potrivit presei locale Ziar de Arad. Fiica sa, Laura Bîlcea, a fost căsătorită cu fiul politicianului.
Omul de afaceri s-a urcat la volanul mașinii după ora 7.00. Acesta și-a băut cafeaua în zona supermarketului, iar când a pornit mașina autovehiculul a explodat.
Potrivit surselor GÂNDUL.RO, în acest moment sunt audiate persoane care locuiesc în zona unde a avut loc explozia, în condiţiile în care suflul a spart mai multe geamuri de la parterul și etajul un al blocului în care se afla magazinul.
O echipă de anchetatori de la Capitală a plecat spre Arad, cu un elicopter, pentru a conducere cercetările.
Crișan avea o fermă de somn african
Crişan deţinea o fermă de somn african, una dintre puținele ferme din Europa de Est, situată în apropiereaunei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad.
Potrivit presei locale, Crişan a adus într-un bazin termal şi câţiva crocodili, pentru a dezvolta o fermă care să producă carne de crocodil, căutată în restaurantele din vestul Europei, acolo unde exporta şi somn african.
Citește și: Incendiu în Arad. Un bărbat a fost găsit mort în flăcări, într-o mașină care a ars
SRI exclude varianta unui atac terorist
Serviciul Român de Informații a anunțat sâmbătă că participă la ancheta privind explozia mașinii de la Arad, în urma căreia un om de afaceri și-a pierdut viața. Primele constatări ale serviciului de informații exclud ipoteza unui atentat terorist.
„SRI participă la ancheta desfășurată de Poliția Română și, împreună cu specialiștii de la Institutul Național de Criminalistică se realizează expertiza pirotehnică.
Au fost prelevate probe care urmează a fi analizate în laborator pentru a se stabili ce tip de substanțe au fost folosite și au facilitat aprinderea. Primele cercetări demarate de SRI exclud ipoteza unui atentat terorist”, se precizează într-un scurt comunicat emis sâmbătă de SRI.