Mona Segall este omul care a pus bazele celor mai de succes show-uri din televiziunea română. Fie că este vorba despre perioada în care a activa în echipa Pro Tv, fie că este vorba de colaborarea cu Antena 1, producătoarea a reușit să dobândească titulatura de ”Regina audiențelor”.
După ce a fost la cârma producțiilor de succes Dansez pentru tine, Vocea României, Românii au talent și Master chef de la Pro TV, Mona Segall și-a luat echipa de producție și s-a mutat la Antena 1. Și de data aceasta, telespectatorii au avut parte de show-uri calitative. Cifrele înregistrate în tabelul audiențelor au confirmat faptul că producătoarea nu se dezice, iar profesionalismul și conținutul de calitate sunt cele care stau la baza audiențelor uriașe.
În spatele celui mai mare producător de televiziune din România se află o poveste de viață interesantă. Mona Segall a copilărit pe platourile de filmare alături de părinții ei, Doru și Paula Segall, documentariști și oameni de film, cei de la care a moștenit talentul de a face reality-show. Bucureșteancă din moși-strămoși, fără rude la țară, fără bunici la țară, producătoare își aduce amine de copilărie cu mare drag. A crescut cu principii solide și sănătoase despre viața și despre tot ceea ce implică viața pe platourile de filmare, apoi la doar 19 ani a început să lucreze.
”Am moștenit acest talent de a face reality-uri, sau castinguri de oameni obișnuiți și pot spune despre ei, că, indiferent în ce perioadă au trebuit să lucreze, au făcut filme despre oameni și cu dragoste față de oameni și cu un pic de umor și cât de pozitiv se putea… Au încercat să găsească lucruri despre care se putea discuta pozitiv într-o perioadă în care era greu să faci asta. Așa am crescut, cu discuțiile despre cum se pot face lucrurile bine, despre luptele lor ca un scenariu să fie acceptat”, a spus Mona Segall într-un interviu acordat jurnalistei cristinastanciulescu.ro
De-a lungul anilor, Mona Segal a căpătat statutul de ”Regina audiențelor”. În trecut, producătoarea a pus bazele celor mai de succes show-uri din televizune: Dansez pentru tine, Vocea României, Românii au talent și Master chef. În prezent, America Express și Chefi la cuțite sunt două dintre cele mai de succes producții pe care Mona Segall le îndrumă.
Antena 1 a anunțat înlocuirea celor trei jurați de la Chefi la cuțite. Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea și-au încheiat misiunea în formatul produs de Mona Segall. Vestea că cei trei jurați de la Chefi la cuțite au renunțat să mai participe la filmările următorului sezon al show-ului culinar a venit ca un fulger peste Mona Segall.
„Motivul despărţirii – Refuzul celor 3 juraţi de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puţin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13”, se arată în comunicatul Antenei 1.
Producătoare a declarat că a aflat de decizia juraților cu doar o lună înainte de începerea filmărilor noului sezon Chefi la cuțite.
„Am fost întotdeauna aproape de oamenii cu care lucrez pentru că echipa mi-a fost și familie. Ne-am făcut confesiuni, am căutat soluții când ne-a fost greu, ne-am sprijinit, ne-am sfătuit și ne-am bucurat împreună. Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obosiți ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile”, a declarat Mona Segall