Cine este Mihai Craiu, doctorul care a înfruntat-o pe Olivia Steer pe tema vaccinurilor
Doctorul Mihai Craiu este un nume cunoscut în pediatria românească. Și toată lumea are cuvinte frumoase despre el. În urmă cu câteva zile, medicul Mihai Craiu a înfruntat-o în direct pe Olivia Steer pe tema vaccinurilor.
În vârstă de 55 de ani, Mihai Craiu este medic pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu – Rusescu” și profesor la UMF „Carol Davila” din București. Pe lângă activitatea din spital, conf dr Mihai Craiu a înființat Spitalul Virtual pentru Copii, o pagină de Facebook unde părinții primesc informații și sfaturi pentru sănătatea copiilor lor.
″În prezent există o epidemie de rujeolă în România. Sunt 16.000 de cazuri de rujeolă, din septembrie 2016, și sunt 62 de decese. Din toți cei 62, există 61 de nevaccinați și un vaccinat, care însă prezenta alte comorbități. În aceste cazuri, picătura care a umplut paharul a fost rujeolă”, a declarat medicul Mihai Craiu, potrivit stirileprotv.ro.
În replică, Olivia Steer a declarat: “Domnul doctor trebuie să precizeze că există 2 tipuri de vaccin, virusul sălbatic și virusul derivat din vaccin. Se știe sau s-a analizat dacă virusul cu care au fost infestați acei copii provine din vaccin sau este sălbatic? Ca să știm și noi dacă nu cumva tocmai vaccinații îi îmbolnăvesc pe cei nevaccinați”.
Mihai Craiu a răspuns că rujeola este extrem de contagioasă și că 9 din 10 copiii nevaccinați se pot îmbolnăvi în cazul în care intră în contact cu un copil bolnav.