Vineri, 23 septembrie 2022, a avut loc a doua ediție a emisiunii Vocea României, sezonul 10. Juriul show-ului a rămas profund impresionat de prestația Mariei Tomescu, o tânără de doar 20 de ani, diagnosticată cu autism. Tudor Chirilă, Irina Rimes, Denis Roabeș, Smiley și Theo Rose au avut parte de un spectacol, cum rar s-a mai văzut.
Povestea Mariei Tomescu a devenit o adevărată lecție pentru toți cei care au urmărit-o. Tânăra a a demonstrat că, în ciuda dificultăților pe care le întâmpină, ca persoană cu autism, poate să se comporte ca orice om tipic. Concurenta de 20 de ani, din Drăgășani, este autodidcat, învâțând să cânte și la câteva instrumente.
”Maria este un copil minunat cu o condiție specială. Suferă de autism, dar asts nu a împiedicat-o să facă performanță în muzică. Este pasionată de muzică de la o vârstă fragedă, de pe la 3 ani. A învățat singură să cânte, atât instrumental cât și vocal.
Principala calitate a Mariei este incocența. Este un copil pur, nu știe să mintă. Spune ceea ce gândește. Vocea României înseamnă mult pentru Maria, este o experiență nouă pentru ea cu multe beneficii”, a spus mama tinerei.
Maria a urcat pe scena Vocea României și a interpretat melodia ”California Dreamin”. Conform regulamentului, jurații show-ului au scaunele întoarse, în această etapă a concursului, așadar, habar nu aveau cine se află în spatele vocii de copil. Când s-au întors, la fialul piesei, au fost de-a dreptul înduioșați.
Imediat, după terminarea prestației, vizibil emoționată, Maria nu și-a putut stăpâni lacrimile. Mama tinerei a urcat și ea pe scenă, acolo unde a spus povestea fiicei sale.
„E o mare emoție pentru mine, dar și pentru ea și s-a simțit. Maria este o persoană cu autism și de aceea mi-am permis să urc pe scenă. Sunt onorată să fiu aici“, a spus aceasta.
”Și noi suntem foarte onorați pentru curajul dumneavoastră și pentru demonstrația pe care o faceți, că, de fapt, o persoană cu autism este o persoană asbolut normală, dar cu niște nevoie mai importante decât ale altor oameni.
Este un moment în care România are nevoie să înțeleagă chestia asta, pentru că știm cam ce se întâmplă în România legat de atipici. Eu am spus-o de mai multe ori: n-aș fi venit niciodată la «Vocea României» la 16 ani pentru că nu aș fi curajul să înfrunt o neîntoarcere de scaun. Vă admir că sunteți aici. E absolut extraordinar ce ai făcut în seara asta“, a completat Tudor Chirilă.