Cine este iubita lui Tudor Chirilă. Ce se ştie despre femeia care i-a dăruit doi copii
Iulia Mîzgan este iubita lui Tudor Chirilă de mai bine de cinci ani, iar anul trecut, la sfârşitul lunii iulie, a adus pe lume cel de-al doilea copil, un băieţel.
Cine este iubita lui Tudor Chirilă a fost o întrebare la care artistul a evitat tot timpul un răspuns. Despre iubita sa, Chirilă a spus, într-o postare pe blogul său că „este o femeie iubitoare, este o frumuseţe şi, cel mai important, este mamă. O mamă creativă, veselă şi fericită”.
Despre iubita lui Tudor Chirilă se ştie că lucrează în marketing şi PR la un post de radio.
Cine este iubita lui Tudor Chirilă. Cele mai importante relaţii ale artistului
Prima relaţie importantă a lui Tudor Chirilă a fost cu Dorina Chiriac. Povestea de dragoste dintre cei doi a început din facultate şi au fost împreună aproximativ şapte ani. Apoi, următoarea relaţie importantă a lui Tudor Chirilă a fost cu Andreea Raicu. Cei doi au avut o relaţie cu multe peripeţii, certuri şi împăcări.
După doi ani de relaţie cu Andreea Raicu, Tudor Chirilă a postat pe blogul său despărţirea: „Este public. Andreea şi cu mine am ales să ne despărţim. O frază simplă care, probabil, va stârni multe comentarii”. Cei doi au mai fost împreună timp de câteva luni, între 2010 şi 2011, însă apoi au renunţat de tot să se mai vadă.
Cine este iubita lui Tudor Chirilă. Când s-a afişat prima dată în public cu Diana
Apoi, Andreea Raicu a vorbit frumos despre Tudor Chirilă. „Un om foarte talentat, cu care nu te plictiseşti niciodată, de la care am învăţat mult şi care m-a motivat. Când întâlneşti o mare iubire, trăieşti intens fiecare clipă în parte. Nu gândeşti raţional, nu îţi faci calcule. O mare iubire e însoţită întotdeauna de o poveste de dragoste aparte şi tocmai de aceea e şi greu s-o uiţi sau s-o înlocuieşti, atunci când se termină”.
În toamna lui 2011, Tudor Chirilă s-a afişat în zona Dorobanţi cu noua sa iubită, Diana.