Cine este femeia care l-a făcut pe Mircea Badea jurnalistul de azi: „Extraordinară, fabuloasă, irepetabilă, inimitabilă”
De pe vremea când nu cocheta cu ideea de a urma o carieră în jurnalism, Mircea Badea a avut în spate o mână de oameni care i-au văzut potențialul, care l-au susținut și îndrumat în carieră. Printre aceștia se află o femeie căreia îi datorează întreaga sa reușită din activitate jurnalistică din prezent. Cine este, de fapt, omul care l-a făcut ”mare” pe Mircea Badea?
Pe vremea când era student în anul I la Facultatea de Matematică (în anul 1992), Mircea Badea a decis să își ia viața în piept. Și-a dorit să se angajeze, să aibă banii lui de buzunar, iar primul gând a fost să se angajeze pe un post de paznic la o casă de schimb valutar. Alegerea tânărului nu s-a potrivit și cu viziunile mamei sale, cea din urmă încercând să îi găsească un alt loc de muncă.
Te-ar putea interesa: Mircea Badea, mesaj de adio pentru Silviu Prigoană, fostul lui patron: „Acum 23 de ani, tot la…”
Cine este femeie care l-a făcut jurnalist pe Mircea Badea
Părintele s-a plâns unei prietene de ale sale, din tinerețe, jurnalista, realizatoarea de emisiuni și fostă directoare TVR2 – Jeana Gheorghiu. Coincidența face că în perioada respectivă, ziarista avea nevoie de oameni pentru noul post de radio pe care urma să îl înființeze. Inițial, Mircea Badea a crezut că merge să se angajeze ca bodyguard, însă chiar din prima zi a fost trimis pe teren, acolo unde a avut misiunea de a face un reportaj.
„S-a plâns unei prietene, din tinerețe, din facultate, Jeana Gheorghiu. O întreba Jeana Gheorghiu, care era o doamnă absolut extraordinară, fabuloasă, irepetabilă, inimitabilă și de o inteligență complexantă. Și a întrebat-o pe mama: «Ce mai face fii-tu? Fac un radio acum. Trimite-l să vedem dacă e bun de ceva».
Și m-a trimis mama, pe sistem de nepotism. Eu am crezut că mă duc să fiu bodyguard la Radio Total, am zis că e foarte bine. Eu m-am dus: «Gata, unde stau?!» Și m-a trimis pe teren să fac reportaje. Și le-am transmis de la o alba-neagra. La fiecare gură de metrou era cu alba neagra. Și am făcut o relatare la telefonul public, cu fise.”, și-a amintit Mircea Badea, în cadrul emisiunii „iThink”, cu Iusti Fudulu, de la Antena 3 CNN.
În ciuda faptului că nu avea niciun fel de pregătire sau experiență în jurnalism, Mircea Badea a realizat un reportaj de succes, devenind astfel unul dintre reporterii de la Radio Impuls. Privind în urmă, jurnalistul a ținut să îi mulțumească ziaristei Jeana Gheorghiu, care din păcate nu mai este printre noi, mărturisind că îi va rămâne veșnic recunoscător pentru suportul oferit în tinerețe.
„Acolo, director era și Cornel Nistorescu, cu care nu pot să spun că am avut multe interacțiuni, că era ditamai directorul și eu eram nimeni pe planetă. N-am avut multe interacțiuni și alea pe care le-am avut n-au fost foarte reușite, s-au soldat chiar cu concedierea mea ulterioară.
Deși acum am văzut că a scris Cornel Nistorescu un articol în care a zis că nu m-a dat afară și eu tot povestesc. Poate că are dreptate și nu mai țin minte. Îi sunt recunoscător Jeanei Gheorghiu, care din păcate nu mai este printre noi”, și-a mai amintit Mircea Badea.
Te-ar putea interesa: Ce se întâmplă cu fața lui Carmen Brumă din cauza alergatului. Medicul a avertizat-o!