Eduard Ionescu este eroul prime zile de la Jocurile Olimpice de la Paris. Deși nimeni nu se aștepta la asta, tânărul de numai 19 ani a reușit să își adjudece o victorie importantă. În primul său meci, jucătorul de tenis de masă a reușit să îl învingă pe numărul 19 mondial. Mesajul emoționant transmis după prima victorie.
Eduard Ionescu a făcut performanță la Jocurile Olimpice de la Paris. Sâmbătă seara, în prima rundă a probei masculine de simplu din cadrul competiției, acesta a reușit să obținut un succes de răsunet după ce l-a eliminat pe numărul 19 mondial.
Eduard Ionescu a marcat primul meci la Jocurile Olimpice de la Paris, iar adversarul lui a fost unul redutabil. Jucătorul de tenis de masă l-a înfruntat pe Aruna Quadri, un nigerian cu trei ediții ale JO la activ și cu un titlu de campion al Commonwealth. Meciul a fost unul strâns, iar inițial părea că românul nu are prea multe șanse în fața numărului 19 mondial.
Însă, după ce a fost condus cu 3-0 la seturi de Aruna Quadri, Eduard Ionescu a oferit revenirea zilei. Acesta a salvat cinci mingi de meci, iar ulterior a reușit să își adjudece și victoria, învingând cu scorul de 4-3 (8-11, 9-11, 6-11, 11-8, 12-10, 11-9, 13-11). Deși nu a crezut că își poate reveni în meciul cu nigerianul, tânărul român nu s-a panicat și a încercat să dea tot ce are mai bun.
În urma meciului de senzație pe care l-a făcut, jucătorul de tenis de masă a dezvăluit că motivația sa pe tot parcursul meciului a fost chiar mama lui. Eduard Ionescu nu a vrut să o dezamăgească pe femeia care i-a dat viață, așa că victoria a fost alimentată și dedicată acesteia.
„M-a dominat primele trei seturi. Mi-am zis apoi să câştig măcar un set. Apoi, să fac încă un punct, încă un punct, să pot prelungi întâlnirea şi să mă pot bucura de această atmosferă incredibilă de la Jocurile Olimpice. Nu pot zice că am avut încredere că o să revin, dar pur şi simplu m-am gândit că nu mai am ce pierde. Am dat tot ce am putut, am riscat şi loviturile, din fericire pentru mine, au intrat pe masă.
Familia mea mereu mi-a dat şi îmi va da putere să trec peste orice obstacol. Trag din ce în ce mai tare de mine. Nu este prima dată când sunt condus. M-am gândit la mama, în timpul meciului, că a bătut tot drumul până aici. Acum, îmi doresc din suflet să mai prindă încă o dispută de-a mea”, a declarat Eduard Ionescu, după primul meci de la Jocurile Olimpice.
Eduard Ionescu este debutant la Jocurile Olimpice, iar în 16-imile de finală îl va înfrunta pe învingătorul meciului dintre taiwanezul Cheng-Jui Kao (cap de serie numărul 20) şi iranianul Nima Alamian, dispută programată duminică.
Jocurile Olimpice de la Paris au început vineri, cu o ceremonie grandioasă de deschidere, dar și controversată. Este pentru prima oară când evenimentul nu a avut loc pe un stadion, ci pe râul Sena. Competiția se desfășoară în perioada 26 iulie-11 august, iar România este reprezentată de sportivi de valoare.
În acest an, România participă la Jocurile Olimpice din Franța, Paris, cu 106 sportivi, după suspendarea pe motive de dopaj a Florentinei Iușco. De menționat este prezență importantă a echipa de gimnastică a țării noastre, care revine la Olimpiadă după o pauză de 12 ani.
Cele mai mari speranțele ale României pentru medalii de aur sunt la înot, acolo unde David Popovici va face spectacol, dar și la canotaj.