Deputatul USR Emanuel Ungureanu – cel care este considerat ”ministrul din umbră de la Sănătate” – a pus la punct, până în cele mai mici amănunte, un adevărat ”asediu” asupra Spitalului Universitar de Urgență din București. Deputatul a prezentat fotografii din care ar reieși că au fost încălcate toate procedurile medicale și ar fi fost vărsat ”sânge contaminat” la chiuvetă. Ajungând în rețeaua de canalizare, ”sângele contaminat” ar deveni un adevărat pericol pentru populație.
Ministrul Sănătății a anunțat deja că va trimite Corpul de Control al ministrului la Spitalul Universitar de Urgență din București pentru ca situația să fie analizată ”cu severitate”, chiar dacă – potrivit unor surse medicale – ”sângele contaminat” vărsat în chiuvetă nu este altceva decât ”fake news”, iar toată această desfășurare de forțe este cusută cu ață albă.
Potrivit informațiilor furnizate de gândul.info, acest show mediatic desfășurat sub priviri credule are un cu totul alt substrat, iar ”grija” pentru sănătatea bucureștenilor ar masca, în realitate, un scenariu croit – cu migală – în spatele ușilor închise.
O ”tovărășie” a intereselor meschine dorește să îl propulseze la conducerea Spitalului Universitar pe medicul Gheorghe Iana – parte a ”echipei” dirijate de ”Păpușar” -, iar bugetul considerabil al spitalului atrage ca un magnet. Însă această ”tovărășie” a unor interese meschine – unde o mână spală pe alta și fiecare parte se sprijină reciproc – trebuie să aibă și un lider. ”Păpușarul din umbră de la Sănătate” este deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Se poate spune că deputatul USR Emanuel Ungureanu a pornit de jos. ”Păpușarul” de azi a fost, inițial, brancardier. Numai că a știut să profite la maximum de o conjuctură extrem de favorabilă. Soția sa era medic la Cluj – la Institutul de Transplant Renal -, iar printr-o intervenție directă la directorului spitalului, Mihai Lucan, a obținut angajarea soțului – pe postul de brancardier – la spitalul respectiv.
Familia Ungureanu și familia Lucan s-au aflat în relații foarte bune o anumită perioadă de timp, numai că, la un moment dat, directorul spitalului i-a cerut lui Emanuel Ungureanu un serviciu. Viitorul deputat USR a refuzat, iar ”prietenia” a devenit doar o amintire.
Refuzat fiind de brancardierul pe care îl angajase, Mihai Lucan l-a dat afară pe acesta, iar Emanuel Ungureanu nu a putut uita, niciodată, un asemenea afront. A dorit să se răzbune pe cel care l-a angajat – și, totodată, l-a dat afară – și a-a aflat printre denunțătorii lui Mihai Lucan la DIICOT, semn că… n-a uitat și n-a iertat.
Toate problemele lui Mihai Lucan au fost legate, de altfel, de acest denunț făcut de Emanuel Ungureanu.
Mihai Lucan l-a acuzat, în mod direct, pe deputatul USR Emanuel Ungureanu de ”compromiterea intereselor justiţiei”. Avocaţii medicului au specificat în plângere că Emanuel Ungureanu a dezvăluit intenţionat şi în mod tendenţios ”informaţii trunchiate” pentru a pune presiune asupra instanţelor de judecată.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu este un adevărat ”Păpușar din umbră” la Sănătate. Cei care îl cunosc spun că are ca țintă chiar fotoliul de ministru, prezentându-se, între cunoscuți, drept ”viitorul ministru al Sănătății”. E drept că Ungureanu a reușit să ”țeasă” o adevărată rețea care i se subordonează și îi servește interesele, propulsând în funcții – vezi cazul lui Viorel Costache, actualul ministru al Sănătății – numai oameni care să-i netezească drumul spre sucesul personal deplin.
Pentru ca membrii ”tovărășiei” să fie cât mai ascultători, Emanuel Ungureanu are grijă să îi ajute atunci când trebuie. În cazul lui Victor Costache, de pildă, i-a ajutat acestuia un prieten care avea probleme cu legea, în urmă cu mai mulți ani. Plus că, atunci când s-a pus problema noului guvern, Emanuel Ungureanu a făcut lobby pentru Victor Costache, în detrimentul lui Horațiu Suciu, ce-a de-a doua propunere.
Același Emanuel Ungureanu a reușit să o plaseze în funcția de consilier personal al ministrului Sănătății pe Alexandra Tamaș. Respectiva, odată ajunsă în această postură privilegiată, are grijă ca ”Păpușarul din umbră” să fie mulțumit și acționează în consecință – legăturile ei cu companiile farmaceutice Roche și Pfizer fiind de notorietate, cu atât mai mult cât Alexandra Tamaș a fost și angajata Pfizer la un moment dat.
Conform altor surse, același Emanuel Ungureanu, ”viitor ministru al Sănătății”, a reușit să-și mai plaseze o persoană ”apropiată” într-o funcție cheie. Vorbim despre Roxana Suciu, cea care a fost numită în funcția de președinte interimar la Agenția Națională a Medicamentului.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu țintește departe, ”construiește” și se ”construiește”, iar ”tovărășia” pe care a pus-o la punct funcționează, cel puțin deocamdată, ireproșabil. Spitalul Universitar de Urgență București se dorește a fi încă o lovitură.
Conform informațiilor transmise de surse medicale către CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, deputatul USR Emanuel Ungureanu ar deține și un ONG dedicat copiilor și tinerilor cu insuficiență renală cronică, Asociația pentru Solidaritate și Empatie, asociație care – pe lângă activitatea normală derulată – strânge date din spitale, prezentându-le trunchiat, astfel încât interesele personale ale lui Emanuel Ungureanu să primeze.