Cine este, de fapt, șoferul care a fugit miercuri seara de polițiștii de la Rutieră. Oamenii legii au reușit să-l prindă
UPDATE 3: ”Bombardierul” și-a primit sentința + declarații polițist VEZI AICI
UPDATE 2: Roxy manelista, mama tânărului, a ajuns la audieri AICI
UPDATE 1: Cine este, de fapt, ”bombardierul” care a sfidat poliția VEZI AICI
Miercuri seară, 26 octombrie, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, a făcut un adevărat show, pe străzile din București. Șerban Michelle Antonio nu a vrut să coboare din mașină, așa cum i-au cerut polițiștii, și, după ce i-a sfidat, atât pe agenți, cât și pe jandarmii care au venit în ajutorul acestora, a fugit lovind două mașini, aflate în trafic. Potrivit surselor celei mai tari publicații din România, CANCAN.RO, mașina aparține unei femei, cunoscută drept „Roxy Manelista”. Și, surpriză! Proprietara autoturismului este chiar mama teribilistului. Tatăl acestuia locuiește în Rahova, vis-a-vis de Secția 19 de Poliție, și este cunoscut sub numele de „Dan Chelie”. Toate detaliile vi le prezentăm, în exclusivitate, în rândurile de mai jos.
Șerban Michelle Antonio este tânărul, în vârstă de 22 de ani, care a provocat o întreagă mascaradă pe străzile din Capitală, seara trecută.
Iată care este întregul fir al poveștii. Un polițist îi cere unui conducător auto de Mercedes E-Class să coboare din mașină. Tânărul îl sfidează și încearcă să demareze. În ajutorul agentului vin jandarmii, chemați să rezolve situația, pe cât de gravă, pe atât de penibilă. Unul dintre jandarmi lovește geamul șoferului, cu intenția de a-l sparge. Inutil! „Bombardierul” îi privește cu dispreț și accelerează, reușind să fugă printre pietonii, pe care, cu noroc divin, nu i-a luat pe capota sa, și printre mașinile aflate în trafic, lovind două în goana lui. Scurta secvență a mascaradei s-a derulat în timp ce Șerban Michelle Antonio se afla la semafor (VEZI AICI) .
Dând dovadă de un curaj nebun, mai bine spus, de inconștiența caracteristică unui tip cu mama celebră, și mai mult, manelistă, „Bombardierul”, care are și antecendente penale, a fugit pe o stradă din sectorul 4. Potrivit surselor CANCAN.RO, după ce a reușit să se debaraseze de oamenii legii, Antonio a abandonat mașina într-o parcare subterană, pe Aleea Borcea, aproape de Bulevardul Gheroghe Șincai din București. Polițiștii i-au ridicat autoturismul, într-un final, apoi au lăsat mașina în fața Facultății de Medicină.
Poliția Română l-a dat în urmărire generală, iar în cursul dimineții de joi, fiul lui Roxy Manelista a fost prins.
„Bărbatul a fost depistat de către poliţiştii Secţiei 19. Acesta urmează a fi condus la sediul Brigăzii Rutiere în vederea continuării cercetărilor”, au transmis oficialii Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei, în cursul acestei dimineți.
(CITEȘTE ȘI: Multimilionarul Rainer Schaller a murit într-un accident aviatic. Aeronava s-a prăbușit în mare)
Antonio are legături cu Clanul Ștoacă
„Șmecherașul de cartier” a provocat scene greu de imaginat, în stilul caracteristic de bombardier, care vrea să-și exercite autoritatea de mafiot adevărat, așa cum se consideră. De ce spunem asta? Ei bine, pentru că băiețașul are legături cu cei din Clanul Ștoacă. Nu doar el, ci întreaga familie.
Ca dovada faptului că se consideră de neatins de autorități, după ce a ajuns acasă, tânărul a filmat mai multe filmulețe, în care îi ironiza pe polițiști și pe care le-a postat pe Instagram.
Și cum altfel putea să procedeze Antonio, decât ca un „bombardier” adevărat, mai ales că nu-i putea dezamăgi pe greii clanului Ștoacă, supranumit „stăpânul cartierelor Ferentari și Rahova”. Interlopii au avut de-a lungul timpului, multe probleme cu autoritățile din Capitală, după ce i-au filat și i-au prins că vindeau droguri ilegal.
Antonio are 22 de ani și provine dintr-o familie care locuiește în ghetourile Capitalei, iar tatăl acestuia este Dan Chelie.
Mama lui Antonio, „Roxy Manelista” (nume real, Roxana Ghiță) făcea furori, în urmă cu mulți ani, când avea apariții dese la OTV și care devenise un simbol al cârcotașilor, când își dădea „aere” de cântăreață.
This browser does not support the video element.