I-a impresionat pe jurații de la ”Românii au Talent”, primind aplauze la scenă deschisă și din partea spectatorilor. Giany Jackson cântă la clarinet, iar instrumentul respectiv nu mai prezintă nicio taină pentru tânărul artist.
Îl cheamă Giany Crăciun și are 16 ani, iar numele de scenă este Giany Jackson. Trăiește în București, are două surori și spune că a luat locul întâi la olimpiada pe țară. Vara trecută a participat la un concurs în Statele Unite ale Americii, iar prestația sa a fost impecabilă, motiv pentru care a și primit 5 medalii de aur. ”Pentru mine a fost un vis”, spune el, ”încă este și nu îmi vine să cred că am ajuns acolo. De fiecare dată când cânt, eu am o emoție în mine. Nu știu de ce, dar dacă nu am emoția aceea parcă nu transmit…”, mai spune artistul.
Deși pare de necrezut, Giany Jackson nu provine dintr-o familie de muzicieni, ceea ce l-a făcut pe Florin Călinescu să reacționeze. ”Nu pot să cred”, a spus juratul de la Românii au Talent. ”Tata e dezvoltator, mama casnică”, a completat Giany Jackson. ”Ce dezvoltă?”, a întrebat Florin Călinescu. ”Afaceri”, a răspuns tânărul clarinetist. ”Înseamnă că-i merge bine dacă mama e casnică”, a concluzionat Florin Călinescu. Apoi i-a transmis concurentului, în râsetele publicului: ”Sper că ți-ai încălzit muștiucul!”
Clarinetistul Giany Jackson a participat în perioada 12-23 iulie la World Championships of Performing Arts, care s-a desfăşurat la Long Beach- California, Statele Unite. Giany a obţinut nu mai puţin de 5 medalii de aur, una de argint și 4 plachete de aur la competiţia dedicată celor mai buni tineri artişti ai Lumii. El s-a calificat, totodată, şi în finala prestigioasei competiţii care adună laolaltă pe cei mai buni tineri artişti din lume.