Anul 2022 a fost un an cu bune și cu rele, însă, în spatele Alinei Sorescu a existat tot timpul un bărbat de la care a primit iubire, suport emoțional și moral, dar și multă încredere că lucrurile se vor rezolva. Cine este omul din spatele artistei, după divorțul de Alexandru Ciucu.
Alina Sorescu este o femeie divorțată, iar despărțirea de Alexandru Ciucu și-a pus amprenat asupra carierei și a vieții personale. În ciuda tuturor problemelor prin care a trecut, în spatele artistei se află un bărbat care îi este tot timpul alături. Indiferent de probleme, cumpene ori necazuri, Gabi Sorescu, tatăl Alinei, este necondiționat în umbra ei.
„Am multă susținere în această perioadă, căci și sunt și multe mame care probabil au trecut prin ce trec eu și mă înțeleg. Tatăl meu, care m-a însoțit mereu, și la spectacole, mă ajută și mă sprijină și acum. Trebuie să exist cumva, în showbiz, m-am concentrat pe muzică și merge bine, am lansat câteva piese, vom avea și un concert.
Fetele mele sunt bine, au luat vacanță. Poate vom merge și în vacanțe, pe aici, pe aproape, prin țară, totul depinde de recurs. Până nu se încheie recursul nu pot să fac planuri”, declara Alina Sorescu pentru ego.ro.
Alina Sorescu are planuri mari pentru anul ce urmează. Aceasta speră a viața ei să intre pe un făgaș liniștit. Mai mult, artista plănuiește multe schimbări atât în viața profesională, cât și în cea personală și speră ca toate dorințele să îi devină realitate.
„Anul care urmează vreau să vină cu concretizarea multor planuri pe care le-am pornit în 2022, îmi doresc ca fetițele mele să crească frumos și mai vreau multă liniște. A fost un an mai complicat pentru mine. Sper ca în 2023 lucrurile să se așeze, să se liniștească.
În această perioadă, în decembrie, am mai puțin timp pentru mine pentru că este o lună foarte aglomerată profesional. Sunt perioade mai aglomerate, perioade mai lejere, probabil că în ianuarie o să mă odihnesc puțin mai mult. Până atunci îmi doresc să îmi iasă proiectele din decembrie.”, a spus Alina Sorescu, pentru Click.ro