“Cânt de când mă știu. Cred că am moștenit pasiunea asta din familie, de la tatăl meu. De profesie biolog, tata a făcut și canto – era tenor. Mama lucrează ca economist-contabil. Pasiunea asta înseamnă totul pentru mine”, a declarat Alin Buruiană, relatează romaniiautalent.protv.ro.
“Am absolvit Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, secția canto clasic, iar acum sunt student al Facultății de Arte din Oradea, în anul I la master, la canto. Câțiva din idolii mei sunt: Franco Fagioli, Xavier Sabata, Anreas Scholl, Courtney Love, Stevie Wonder, Lauryn Hill. Cele mai fericite momente din viața mea, pe plan profesional, au fost reprezentate de câștigarea multor concursuri importante atât în țară, cât și în străinătate. Pe plan personal, au fost multe momente frumoase alături de familie și prieteni. Iubesc viața așa cum este ea și consider că fiecare lucru se întâmplă exact în momentul potrivit”, a mai povestit contratenorul care a ridicat sala în picioare de la “Românii au talent”.
Concurentul de la “Românii au talent”, #9suprem a mărturisit că, în cazul în care ar câștiga marele premiu, care e în valoare de 120.000 de euro, o parte din bani ar dona-o unor asociații ce se ocupă de sprijinirea tinerelor talente.
“Tot timpul mi-au plăcut provocările și cred că acesta este un lucru care mă îndeamnă să particip la acest show. Totodată, este un bun prilej de a mă autodepăși. Dacă aș câștiga, o parte din bani i-aș dona unor asociații ce se ocupă de sprijinirea tinerelor talente, iar cealaltă parte as folosi-o investind în concursuri, audiții care să mă ajute în parcursul devenirii mele artistice. Îmi doresc să devin un artist complex”, a mai dezvăluit Alin Buruiană, conform sursei citată mai sus.