Bârlădeanul care a câştigat marele premiu de 2,6 milioane de euro de la Loto 6/49 de joi, 31 august, este omul de afaceri Daniel Andrei, cel care în 2012 a fost la un pas să ajungă primarul municipiului Bârlad. Deşi el nu a dorit să i se facă cunoscut numele, vânzătoarei agenţiei Loto de unde Daniel Andrei a cumpărat biletul i-a scăpat porumbelul.
Ea a dezvăluit cine este câştigătorul şi zvonul s-a împrăştiat rapid, spre marea dezamăgire a omului de afaceri. Daniel Andrei a fost de acord să prezinte biletul câştigător, cu care va merge luni, 4 septembrie, la Loteria Naţională că să-şi revendice câştigul.
„Am jucat o schemă de opt numere la întreg, pentru care am plătit, aşa cum se ştie 148,98 lei. Am urmărit extragerea de joi şi am văzut numerele care au ieşit. Mi-am dat seama că biletul câştigător este al meu. M-am bucurat, evident, pentru că am planuri mari. Eu joc frecvent la Loto, chiar săptămâna trecută am câştigat cu patru numere 1.600 de lei” a spus Andrei.
Daniel Andrei este un om de afaceri care a plecat de jos şi, în timp, şi-a ridicat un imperiu în Bârlad, pornind de la închirierea unor spaţii comerciale. Perla imperiului său este restaurantul Poeniţa din Grădina Publică de la Bârlad, un fel de kilometru zero al distracţiei pentru tinerii din oraş.
LAURA MIRON