În cursul zilei de sâmbătă, 6 mai 2023, a fost încoronat Regele Charles al III-lea. Așa cum este cutuma regală, alături de el s-a aflat consoarta sa, Camilla, care, în urma ceremoniei din Marea Britanie, a devenit Regină. Însă, puțini sunt cei care cunosc întreaga poveste de iubire dintre cei doi. Iată mai jos, în articol, ce spunea Prițesa Diana despre Camilla, înainte să sfârșească în cumplitul accident din 1997.
Data de 6 mai 2023 are o însemnătate aparte și marchează un moment istoric pentru Marea Britanie. În cursul zilei de sâmbătă, Regele Charles al III-lea a fost încoronat, alături de consoarta sa, Camilla. Au luat parte la ceremonia care s-a desfășurat la Westminster Abbey, apoi au plecat, cu o caleașcă, spre Palatul Buckingham. De acolo, au salutat mulțimea, de la balcon. AICI puteți regăsi momentele-cheie! Ceremonia s-a desfășurat conform planului, iar mulțimea a aplaudat neîncetat momentul Încoronării.
Povestea de dragoste dintre Camilla și Regele Charles al III-lea a început în urmă cu câțiva zeci de ani. Mai cu seamă, relația dintre ei datează încă din anii 1970. S-au cunoscut în cadrul unui meci de polo și au fost apropiați, înainte ca Regele Charles al III-lea să formeze un cuplu cu Prințesa Diana și, în cele din urmă, să îi devină soț.
Pe de altă parte, însă, Prințesa Diana o considera pe Camilla drept „a treia persoană” care i-ar fi ruinat căsnicia cu Regele Charles al III-lea. Apoi, și publicul a asimilat această considerație. În anul 1995, Camilla și Andrew Parker-Bowles, ofițer de armată, au divorțat. La aproape un deceniu după moartea Prințesei Diana, Camilla și Regele Charles al III-lea s-au căsătorit. Ceremonia civilă a avut loc în cadru privat.
„Cel mai important lucru despre Camilla e modul în care își susține soțul și îl sprijină și modul în care spune după fiecare discurs al lui «foarte bine, dragă». Se potrivesc foarte bine, ea îl susține într-un fel în care Diana, din păcate, nu a făcut-o. Dar sunt încă oameni în această țară și sunt oameni și în străinătate, care nu o vor ierta niciodată pentru că a fost a treia persoană din căsnicie și cred că ea știe asta și a învățat să trăiască cu acest gând”, a susținut Ingrid Seward, redactor șef Majesty Magazine.
Deși au existat o serie de reproșuri, după această decizie, consoarta Regelui Charles al III-lea a reușit să câștige respectul populației. Nu s-a implicat în dispute publice, dar și-a respectat îndatoririle. Camilla și-a dorit să fie aproape de Rege, fără să se gândească că, într-o zi, va deține, la rândul ei, titlul de Regină.
„Cred că, cel mai probabil, Camilla și-a încheiat drumul de la a fi una dintre cele mai criticate femei din țara asta până la a fi nu una dintre cele mai populare, dar printre unii dintre oamenii foarte populari. Nu cred că și-a imaginat vreodată că va deveni regină. Cred că și-a imaginat doar că va fi alături de Charles”, susține Ingrid Seward, redactor șef Majesty Magazine.
Sursă foto: capturi video Sky News