Cătălin Crișan este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi din țară. Are o carieră de trei decenii în lumea muzicii, devenind celebru în ochii publicului la 19 ani. Timp de 36 de ani a muncit pe brânci să ajungă unde este astăzi. Dacă la capitolul carieră lucrurile i-au mers ca pe roate, iar câștigurile financiare au venit pe bandă rulantă, nu putem spune același lucru și despre viața sentimentală. A trecut prin două divorțuri neplăcute și nu părea că soarta îi va scoate în cale prea curând pe aleasa inimii lui. Iată că totul a luat o întorsătură neașteptată, iar cântărețul și-a întâlnit sufletul pereche. Cine este noua iubită a lui Cătălin Crișan?
Cătălin Crișan (56 de ani) are o carieră fulminantă pentru care a muncit mai bine de trei decenii, urcând pe cele mai mari scene din țară, fiind prezent la diverse spectacole ori la emisiuni de televiziune. Dacă la capitolul carieră a stat excelent, nu putem spune același lucru și despre viața personală. Asta pentru că artistul a trecut prin două divorțuri grele, fiind căsătorit cu Lucia, apoi cu Alina. Vedeta de televiziune are trei copii: Daria Cătălina (22 de ani), Raris Andrei (19 ani) din căsnicia cu Lucia Bubulac și o fetiță de 11 ani cu cea de-a doua soție.
După cele două mariaje eșuate, se pare că și-a întâlnit într-un final sufletul pereche. Spunem asta pentru că artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste de circa un an. Cătălin Crișan este împreună cu Camelia, o femeie de 48 de ani, care i-a fost alături în cele mai grele momente din ultima vreme. Cântărețul a trecut printr-o operație, acum câteva luni, iar Camelia a fost lângă el și l-a sprijinit, fără discuții.
„Este partenera mea de viață, împlinim un an. (…) Camelia o cheamă. (…) Important este că au fost cele două săptămâni înainte de operație, cele mai grele din viața mea, cele mai dureroase. Noi, practic, aveam vreo 7 luni de când ne cunoșteam. M-a ajutat extrem de mult, cu sufetul și la propriu. La un moment dat nu mai puteam să mă mișc deloc. Mai ales că nu aveam în spate ani de căsnicie sau relație, putea să spună: «Ești drăguț, mi-a făcut plăcere, dar când te vindeci sună-mă».
A fost un calvar și pentru ea și pentru mine. Dormeam adunat 20 – 25 de minute în fiecare noapte. Împreună cu niște prieteni, cu pătura, cărat prin mașini, dus la doctor, a fost lângă mine. Iar pentru mine contează extrem de mult lucrul acesta. Și prietenii mei i-au mulțumit iar ea se enervează și zice: «Măi, nu ai de ce să îmi mulțumești, că îl iubesc pe omul ăsta». Nu îi mulțumești cuiva care îl îngrijește pe omul pe care îl iubește. (…) Ce să spun? E o relație frumoasă, o relație pe care nu am mai avut-o”, a dezvăluit artistul, în emisiunea lui Cristi Brancu.
Celebrul cântăreț a recunoscut public că între el și Camelia există o altfel de chimie. Cei doi sunt legați de sentimente puternice și pare că nimeni și nimic n-o să-i despartă. Artistul are siguranța că totul va fi bine în relația lor amoroasă.
„Asta mă întreb și eu. A fost o treabă pe care nu am mai trait-o așa. (…) Ne-am cunoscut la o zi de naștere a unui prieten comun. Ne-am văzut și plăcut. Fără vorbe, fără nimic. Ușor-ușor, ne-am transmis reciproc niște energii. E demonstrat că există energii care se atrag sau nu. La noi a fost reciprocă. Ceea ce se întâmplă de 11 luni …. se întâmplă ceva ce nu am mai trăit. Acum, după 11 luni, mai avem un pic și nu mai vorbim deloc. Absolut tot ce vrem să vorbim, în secunda doi – aceleași cuvinte, același propoziții, aceleași mișcări și acțiuni se întâmplă. La început m-am speriat, s-a speriat și ea”, a continuat acesta.
CITEȘTE ȘI: CĂTĂLIN CRIȘAN ARE IUBITĂ NOUĂ, LA 55 DE ANI: „NU EXISTĂ FEMEI URÂTE”
Cătălin Crișan a dezvăluit că i-a cumpărat iubitei lui un inel, însă nu de logodnă. A simțit să facă un gest frumos față de brunetă, așa că a surprins-o cu o bijuterie. Se pare că noua iubită a artistului este mamă, căci are o fată de 15 ani.
„I-am făcut cadou un inel. Nu de logodnă, unul care mi-a plăcut foarte mult. Nimic scump, fără diamante sau altceva. Ea, fiind un om pe picioarele ei, nu are nevoie de cadou scump de la nimeni. M-a impresionat bucuria – ca cea a unui copil! Și e un om de aproape 48 de ani. Plus că, la propriu, ne jucăm. Iubește animalele – ca și mine, are cățel. Avem foarte multe lucruri în comun pe care care nu trebuie să le mai explicăm. Are o experiență de viață, o fetiță de 15 ani și jumătate. Deci, există o armonie fără cuvinte. Eu întotdeauna mi-am dorit o femeie să nu vorbesc cu ea, să înțeleagă fără a vorbi. Și se întâmplă. Și e reciproc”, a conchis acesta.