Andi Constantin a ales două concurente pentru marea finală de la Burlacul 2021: pe Ana și Simona. Melissa a plecat acasă înaintea marii finale. Una dintre preferatele lui încă de la începutul emisiunii este Ana Bene.
Ana Bene locuieşte în Cluj, are 35 de ani şi lucrează ca make-up artist şi cosmeticiană în propriul salon de înfrumuseţare. Frumoasa ardeleancă a avut parte de o seară de neuitat alături de Andi Constantin, după ce acesta i-a trimis o scrisoare prin care a invitat-o la un date.
Ana Bene şi Andi Constantin s-au plimbat pe malul mării, au călărit şi au luat cina sub clar de lună. Tot acolo, concurenta i-a făcut Burlacului o mărturisire dureroasă. Frumoasa concurentă i-a spus lui Andi Constantin că s-a luptat cu cancerul la sân.
„Sunt din Cluj, împlinesc 35 de ani, acum în august. Am propria mea afacere, lucrez la un salon de înfrumusețare. Mă împlinește această meserie! E locul unde am învâțat să am răbdare, unde am învâțat să lucrez cu oamenii, unde pur și simplu trăiesc în armonie cu mine.
Cumva, viața m-a schimbat. Am avut o problemă de sănătate, de atunci a început totul. Am avut un cancer la sân, la 29 de ani”, i-a spus Ana Bene lui Andi Constantin.
Andi Constantin vede în Ana Bene o femeie puternică şi o luptătoare.
„Mi-a povestit că a avut cancer, cuvântul în sine este unul foarte greu, dar cum l-a spus ea blând și cald, mi s-a părut că a depășit cu mult acel moment. A învins boala, în același timp și frica produsă de acea boală.
Oamenii aceștia, care au de spus o poveste și au depășit acea etapă în viața lor, mie îmi plac! Îmi plac pentru că viața nu este lapte și miere, experiențele alea te ajută pe tine ca om să-ți clădești un caracter mai puternic și îți dă o siguranță de sine”, a mărturisit Andi Constantin.