Alin Chirilă este unul dintre cei 12 Războinici care au acceptat provocarea de a participa la Survivor România și a lupta pentru marele premiu. Luptătorul de MMA vorbește despre traumele prin care a trecut înainte de a deveni cunoscut.
Acum este un bărbat de care se tem foarte mulți, câștigând meci după meci în ring, dar înainte Alin Chirilă a fost doar un puști care trebuia să se lupte cu viața și să încaseze croșeu, după croșeu. Abandonat de familie, a fost nevoit să se descurce și să lupte pentru toate visele sale care acum au devenit realitate.
Alin Chirilă are 34 de ani, este căsătorit și are doi băieți cu femeia pe care o iubește. Cei patru locuiesc într-o casă din Timișoara, pe care a achiziționat-o în urmă cu ceva timp. Viața sa pare acum perfectă, însă lucrurile nu au fost mereu așa.
La vârsta de 17 ani tatăl său l-a dat afară din casă cu 70 de lei în buzunar, așa că a fost nevoit să se angajeze imediat. Și-a găsit de muncă pe șantier, unde primea adăpost și o masă caldă, iar asta l-a ajutat enorm.
Ulterior a cunoscut-o pe actuala sa soție, s-au căsătorit și a devenit tată pentru prima dată, iar lipsa banilor era din ce în ce mai mare. Atunci a luat decizia de a pleca din țară tot pe șantier, doar că în Anglia. Acolo și-a descoperit pasiunea pentru sport, care l-a făcut să devină campionul de azi.
„Într-o zi, am decis să intru într-o sală de sport. Treceam zilnic pe lângă ea, când mă îndreptam spre muncă. M-am înscris. Practic, eu m-am dus să fac sport pentru mine, nu cu gândul să ajung campion.
În sala respectivă, printre ceilalți antrenori se afla și Brad Pickett, activ atunci în UFC, în America. Abia după un an și jumătate, doi, Brad Pickett m-a băgat în seamă și am început să ne antrenăm 1 la 1. El este omul care a văzut potențial în mine, care mi-a spus să muncesc, să muncesc, mentorul meu și omul căruia îi port un respect deosebit”, a dezvăluit Alin Chirilă.
Deși poate ați crede că lipsa hranei sau dorul de casă ar putea fi lucrurile care l-au traumatizat cel mai tare pe Alin Chirilă, ei bine vă înșelați. Luptătorul a vorbit cu sinceritate despre momentul în care s-a simțit cu adevărat neputincios în fața unei situații care i-a pus viața fiului său în pericol.
Se pare că unul dintre băieți a avut la numai 3 ani apendicită, iar medicii din Londra nu au descoperit această afecțiune la timp. Viața celui mic a fost pusă în pericol, motiv pentru care Alin Chirilă a luat decizia de a se reîntoarce în țară.
„ Atunci, eu și soția am avut cea mai mare durere, nu doresc nimănui, a fost cel mai mare impas din viața noastră. Tu, ca părinte, să-ți vezi copilul de 3 ani așa, și să n-ai ce să-i faci. Să n-ai nicio forță, să simți că ți se lasă carnea pe tine. Băiatul meu s-a refăcut greu.
Am fost dezamăgit de Anglia, am vrut să dau spitalul în judecată. N-am făcut-o. În schimb, atunci mi-am jurat: sub pod stau, boschetar să fiu, numai copiii să-mi fie bine. Și am decis să ne întoarcem în țară”, a povestit Alin Chirilă, la Prosport.