Cine erau românii care au murit în tragedia de la Veneția. Două fetițe minore au pierit împreună cu părinții
Patru români au sfârșit într-un tragic accident în localitatea Mestre, Veneția. Autocarul în care se aflau a căzut de pe un pod direct pe liniile de electricitate, apoi a luat foc. 21 de persoane și-au dat ultima suflare, iar alte 15 au fost rănite. Identificarea celor decedați a fost dificilă, având în vedete că vehiculul a izbucnit în flăcări după impact.
Un teribil accident a avut loc, acum două zile, în localitatea Mestre, Veneția, Italia. Un autocar plin cu turiști a căzut de pe un pod direct pe liniile de electricitate, apoi a luat foc. 21 de persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite în urma impactului puternic. Identificarea oamenilor decedați a fost destul de dificilă, având în vedere faptul că vehiculul a izbucnit în flăcări după nenorocire. În acest caz, chiar și pentru o parte din cei internați în spitale va fi nevoie de teste ADN, pentru identificare.
CITEȘTE ȘI: PATRU ROMÂNI AU MURIT ÎN ACCIDENTUL DE AUTOCAR DIN ITALIA. TOȚI FĂCEAU PARTE DIN ACEEAȘI FAMILIE
„Sunt doi copii printre cei 21 de oameni morți și sunt 15 răniți, unii dintre ei grav, avem grijă de ei în spitale. Apoi avem de-a face cu atâtea lucruri, sunt rude care vin din toată Europa și pe care le găzduim. Le cerem oamenilor să fie ospitalieri cu aceste familii devastate”, a transmis Luigi Brugnaro, Primarul Veneţiei.
La bordul vehiculului se aflau 35 de persoane, deși acesta fusese închiriat pentru 16 oameni. Presa din Peninsulă a scris despre faptul că printre victimele tragediei se numără 9 ucraineni, 3 cetățeni germani, o tânără din Croația care era însărcinată și se afla în luna de miere, doi portughezi, un cetățean din Africa de Sud, patru români.
Cine sunt românii morți în accidentul din Veneția
Ministerul Afacerilor Externe anunța, miercuri seara, că patru români se numără printre victimele dezastrului. Este vorba despre o familie, cu doi copii, în vârstă de 8 și 13 ani. Nici părinții, nici fetițele minore nu au avut nicio șansă la viață. Mama acestora avea 42 de ani, iar tatăl 45 de ani, conform presei italiene. O echipă de la Consulatul Român din Trieste s-a deplasat de urgență la locul tragediei pentru a obține informații cu privire la identitatea victimelor.
CITEȘTE ȘI: DOUĂ AUTOCARE ȘI UN TIR, IMPLICATE ÎNTR-UN ACCIDENT ÎN TELEORMAN. UPDATE: 18 PERSOANE SUNT IMPLICATE
„Din păcate, în urma accidentului produs în localitatea Mestre, Republica Italiană, 4 cetățeni români au fost victime ale accidentului și și-au pierdut viața. Informația a fost confirmată ca urmare a actiunilor intreprinse în cursul nopții de 3 spre 4 oct de către Ambasada României la Roma și a Consulatului din Trieste.”, a transmis Radu Mihail Filip, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe.
Statul român va repatria rămășițele românilor morți în tragedia din Veneția
În prezent, se fac demersuri pentru ca trupurile neînsuflețite să fie aduse în țară. Președintele Klaus Iohannis a ținut să transmită public un mesaj de condoleanțe, prin care să-și exprime regretul după moartea românilor. „Profund îndurerat de veștile de ultimă oră venite din Italia privind tragicul accident produs la Mestre, care a curmat și viețile a patru cetățeni români. Transmit condoleanțe și multă putere familiei îndoliate, în aceste momente de grea încercare”, a scris Iohannis, pe pagina sa de Facebook.
La fel a procedat și Marcel Ciolacu, premierul României, care a dat detalii despre repatriere. „Doresc să transmit condoleanțe familiei celor patru români care și-au pierdut viața în teribilul accident de autocar de ieri din Italia. Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste fac toate demersurile necesare în vederea parcurgerii tuturor procedurilor pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite. Dumnezeu să-i odihnească!”, a scris prim-ministrul pe Facebook.