Un incident tragic a avut loc într-un poligon al Jandarmeriei din județul Dâmbovița, unde un subofițer de 27 de ani și-a pierdut viața în timpul unui exercițiu de antrenament. Tânărul, membru al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, a fost împușcat accidental în cap de propriul comandant, în cadrul unei simulări nocturne de infiltrare.
În timpul unui exercițiu tactic al jandarmilor, Răzvan interpreta rolul unui suspect, iar colegul său avea misiunea de a-l imobiliza. Totul părea sub control, până când, într-o clipă fatidică, arma jandarmului s-a descărcat accidental. Glonțul și-a atins ținta, iar tânărul de 27 de ani s-a prăbușit la pământ, rănit grav. Imediat după incident, echipajele medicale au intervenit de urgență, încercând timp de peste o oră să-l resusciteze pe jandarm. Din păcate, eforturile au fost zadarnice, iar decesul a fost declarat la scurt timp.
Conform primelor concluzii ale anchetei, jandarmii au desfășurat pe parcursul zilei mai multe antrenamente, inclusiv trageri cu muniție reală. Spre seară, aceștia urmau să exerseze o infiltrare în condiții de întuneric total, fără arme asupra lor. Cu toate acestea, comandantul echipei a intrat în zona de desfășurare a exercițiului cu un pistol încărcat, fără să conștientizeze prezența muniției letale în armă. În momentul în care exercițiul a început, acesta a acționat accidental trăgaciul, rănindu-l mortal pe subofițer, potrivit știrileprotv.ro
Autoritățile au demarat o anchetă amplă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei. Anchetatorii analizează în special motivele pentru care arma comandantului era încărcată, în condițiile în care regulamentele militare interzic folosirea muniției letale în astfel de exerciții. De asemenea, se verifică și modul în care s-au respectat protocoalele de siguranță, având în vedere că zona de antrenament trebuia să fie lipsită de arme reale.
„La fiecare început de antrenament şi la final de antrenament, este obligatoriu să verificăm arma. Verificarea de obicei se face prin culisări repetate, de obicei trei culisări. Astfel încât, dacă am făcut cele trei culisări, cartuşul a fost eliminat de pe ţeavă şi suntem siguri că nu mai avem nimic în camera cartuşului”, a transmis Adrian Zaharia, instructor arme de foc, potrivit Observatornews.ro
În acest context, atât comandantul care a tras accidental, cât și responsabilul tragerii din acea zi au fost puși sub învinuire. Primul este cercetat pentru ucidere din culpă, în timp ce al doilea este acuzat de nerespectarea normelor de securitate, întrucât avea obligația de a verifica și asigura siguranța armelor utilizate în poligon.
Citește și: GREȘEALA CARE AR FI DUS LA MOARTEA JANDARMULUI RĂZVAN ARNĂUT. FILMUL TRAGEDIEI DE LA OCHIURI!