Cine e ajutat-o pe Loredana Chivu să treacă peste toate problemele: ”Merg mereu la el”
Loredana Chivu a vorbit deschis despre problemele cu care s-a confruntat în ultima perioadă. Blondina a mărturisit și cine a ajutat-o să treacă peste perioada grea din viața ei. ()
Loredana Chivu a ajuns să fie dependentă de pastile. Din cauza lor, blondina a ajuns și de urgență la spital și a stat trei zile la Terapie Intensivă. În tot cest timp, în viața Loredanei Chivu a existat o persoană care a ajutat-o să treacă peste toate greutățile. (VEZI ȘI: LOREDANA CHIVU ȘI PHILIPP PLEIN S-AU SĂRUTAT PASIONAL ÎNTR-UN CLUB)
„Eu am un duhovnic şi merg mereu la el. Discutăm despre absolut tot ce se întâmplă în viaţa mea. Oamenii care suferă de această problemă nu neapărat o fac cu bună ştiinţă. Preotul te ajută cumva să treci peste. Nu neapărat am încercat să îmi iau zilele. Când un om este supărat, vedeam negru în faţa ochilor, nu mă gândeam că vreau să mor. Le-am amestecat fără să îmi dau seama şi astfel am ajuns la spital. M-am trezit a treia zi la Floreasca, nu am fost conştientă, eram conectată la tot felul de aparate. Atunci mi-am dat seama că ceva e în neregulă şi trebuie să pun stop. Mi s-au dat alte pastile. Le-am lăsat cam în proporţie de 80%, mai am 20%, dar lucrez la asta.„, a mărturisit Loredana Chivu în cadrul unei emisiuni TV.
Loredana Chivu, la un pas de moarte
Loredana Chivu a fost la un pas de moarte. Blondina a fost inconștientă și a ajuns la Terapie Intensivă. (CITEȘTE ȘI: LOREDANA CHIVU, MEGA-SCANDAL PE AEROPORT CU UN ROMÂN: „EȘTI O FIGURANTĂ PLINĂ DE AERE ȘI…”)
„Am fost la un pas de a-mi pierde viaţa. Am leşinat, am stat trei zile la terapie intensivă. (…) Am avut probleme cu acele somnifere. În momentul în care eşti dependent de somnifere, tu ca şi om… am considerat că este ceva de care pot să mă las oricând. Ba lucrez noaptea, ba de dimineaţa până seara, orarul meu nu e stabil deloc. Am considerat că mă ajută aceste somnifere. Nu am conştientizat că provoacă dependenţă”, a spus Loredana Chivu.