Cine difuzează filmele „Singur acasă” în 2023. Pro TV primește o lovitură dură din partea unei cunoscute platforme de streaming
Seria „Singur acasă” a devenit deja o tradiție înaintea sărbătorilor de iarnă. Românii urmăresc filmele an de an, chiar dacă deja le-au văzut de nenumărate ori. Pro TV este postul de la noi care a obișnuit să difuzeze primele două părți ale producției celebre filmare în New York, acum foarte mulți ani. Se pare că de anul acesta, o altă platformă a reușit să obțină drepturile pentru a da cele două filme de Crăciun, unde micuțul Kevin este protagonist. Unde vor putea oamenii să vadă „Home Alone”, în afară de postul TV de pe Pache Protopopescu?
„Singur acasă” este urmărit în fiecare an de către foarte mulți români, fiind difuzat de Pro TV. Postul de pe Pache Protopopescu a dat în fiecare an primele două părți ale filmelor celebre filmate la New York, unde protagonist este micuțul Kevin (actorul Macaulay Culkin). Se pare că de anul acesta, o cunoscută platformă de streaming a ales să difuzeze trei filme care fac parte din seria „Home Alone”.
Singur acasă şi Singur acasă 2: Pierdut în New York, dar şi Singur acasă 3 vor fi disponibile pe Disney+ anul acesta. Celebra platformă a obținut drepturile pentru producția cunoscută de peste Ocean. Primul film va fi difuzat de Pro TV: prima parte pe 16 decembrie, iar cea de-a doua pe 23 decembrie.
„Singur acasă”, filmele fenomen care au făcut înconjurul lumii
Primul film „Singur acasă” arată cum o familie numeroasă are de gând să-și petreacă Crăciunul departe de casă. Ajung la destinație și din aeroport realizează că l-au uitat pe Kevin acasă.
„Kevin McCallister şi familia sa numeroasă sunt pe picior de plecare la Paris, unde îşi vor petrece sărbătorile de iarnă. Din cauza faptului că numărul membrilor familiei McCallister este generos, mezinul va fi uitat acasă de mama sa, care îşi va da seama de lipsa acestuia de abia în avion. În tot acest timp, băiatul de 8 ani se va gospodări singur şi se va bucura de independenţă.
Lucrurile vor lua o întorsătură neaşteptată în momentul în care Kevin va fi nevoit să înfrunte doi hoţi, care sparg toate casele nelocuite în Ajunul Crăciunului. Copilul va da dovadă de mult curaj, ingeniozitate şi inteligenţă în momentul în care va avea ac de cojocul tâlharilor, prin diverse capcane menite să apere locuinţa.”, se arată în descrierea primei părți a filmului.
Cea de-a doua parte a seriei „Singur acasă” este foarte urmărită de oamenii de pretutindeni. Din nou, familia pleacă în Florida de Crăciun, însă nu-l vor mai uita pe Kevin acasă, de data aceasta. Doar că, au parte de altă surpriză: Kevin încurcă avioanele și ajunge la New York.
„Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, familia McCallister se pregăteşte de o nouă plecare, de data aceasta în Florida. Kevin nu va mai fi uitat acasă, dar va ajunge, din greşeală, într-un alt avion, cu destinaţia…
New York! Tot din greşeală, toate cardurile bancare ale tatălui său vor rămâne în posesia lui, iar Kevin va lua decizia de a se caza la Plaza, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din New York. Ieşit la o plimbare prin oraş, copilul va da nas în nas cu hoţii pe care i-a înfruntat în filmul precedent. Cei doi tâlhari vor fi dornici de răzbunare, însă Kevin le va veni de hac şi de data aceasta.”