Cine deține, de fapt, Farmaciile Tei din București. Puțini sunt cei care știu ce se află în spatele mega-afacerii
Unul dintre cele mai dinamice business-uri de pe piața locală este lanțul de farmacii Tei, fondat de antreprenoarea Roxana Maftei, cea care, încă de la început, a mizat pe un model complet diferit de afacere. Astfel, sub brandul Farmacia Tei, în prezent, sunt deschise puncte de retail farma pe o suprafaţă de circa 1.000 mp şi cu o diversitate foarte mare de produse atât farmaceutice, cât şi parafarmaceutice. În același timp, compania se bazează pe preţuri mici, ceea ce face ca nivelul afacerii să crească mult de la an la an și să atragă tot mai mulți cumpărători.
Într-un interviu acordat revistei NewMoney, Roxana Maftei, fondatoarea și proprietara cunoscutului lanț farmaceutic spunea: „Nu sunt farmacist de profesie, dar am studiat Management-Marketing. Iar lucrul care îmi place cel mai mult este să fac achiziții”. Așa a început, de altfel, povestea arhicunoscutei rețelei de Farmacii Tei. Cu o achiziție.
De la preluarea afacerii de cartier (Lacul Tei), în 1998, când Roxana Maftei avea doar 25 de ani, rețeta succesului, unică în piața locală, retail-ului farmaceutic – prin diversitatea gamei, prin foarte multele produse listate în spații asemănătoare cu ale supermarketurilor, la care se adaugă prețurile mici – a fost factor decisiv în transformarea Farmaciei Tei într-un fenomen.
Este considerat chiar un fel de „legendă urbană“, deoarece, de mai bine de un deceniu de când există, are în continuare prețuri mici, incomparabile cu cele din alte locații, iar cozile de așteptare sunt întotdeauna foarte mari, indiferent de anotimp sau de locație.
VEZI ȘI: CE SALARIU ARE O FARMACISTĂ DE LA CATENA? DE NECREZUT CÂT CÂŞTIGĂ ŞI ANGAJATELE DE LA FARMACIA TEI
Cine deține, de fapt, Farmaciile Tei din București. Puțini sunt cei care știu ce se află în spatele mega-afacerii
Între 2003-2004, Roxana Maftei, împreună cu fratele său Cătălin Maftei, au pus bazele unei farmacii naturiste de tip plafar, cu vânzări online. 10 ani mai târziu avea să devină un important punct de reper în industria farmaceutică. În 2009, Roxana Maftei a deschis farmacia online, care s-a dovedit a fi un real succes.
Din Farmacia Tei SRL s-a desprins, în 2011, brandul Bebe Tei, fondat împreună cu Irina Ciubotaru, plecând de la ideea comercializării produselor pentru bebeluși, urmând să opereze ca entitate separată în 2014.
Începând din 2016, Farmacia Tei și-a mărit aria de activitate, deschizând o serie de unități, cum ar fi cea din Dristor, sectorul 3, și a continuat cu altele, atât în București, cât și în provincie, în Constanța, Pitești și, în curând, în Focșani. „Începem să atacăm provincia, avem curaj şi susţinere”, a declarat Roxana Maftei într-un interviu pentru ZF.
Astfel, de la un singur magazin deschis în Bucureşti, în prezent, a ajuns pe locul al patrulea în retailul farmaceutic, cu opt locaţii și cifre de afaceri de miliarde de lei. În anul 2022, Grupul Tei a înregistrat un rulaj financiar de 1,5 miliarde de lei, în creștere cu 9,4%, comparativ cu 2021, după cum arată bilanțurile societății.
„Anul acesta vom depăşi un miliard de lei la Farmacia Tei, în primul trimestru am avut o creştere cu 9%, iar la Bebe Tei cu 33%. Creşterea în cifra de afaceri este normală şi vine şi din creşterea preţurilor şi a numărului mai mare de bonuri. Dar valoarea bonului mediu s-a redus cu 7-10% în funcţie de lună. Se vede o scădere în volum, oamenii sunt mai atenţi şi consider că pe viitor va scădea şi mai mult valoarea bonului“, a spus Roxana Maftei pentru sursa citată.
Farmacia Tei are acționariat nou: frații Pavăl, deținătorii Dedeman
În iunie 2022, Grupul Tei a încheiat un parteneriat reprezentând 30% din acțiuni cu renumitul brand Pavăl Holding, vehicul de investiții controlat de către frații Dragoș și Adrian Pavăl, deținători ai firmei Dedeman, cu multiple alte investiții în România.
„Investiția fraților Pavăl în Grupul Tei ne va ajuta să putem oferi serviciile noastre unui număr mult mai mare de clienți din România. Dincolo de capacitatea financiară de care dispune, Pavăl Holding va contribui cu experiența sa în dezvoltarea unei rețele de magazine fizice, precum și expertiza în materie de gestiune financiară performantă”, a precizat Roxana Maftei pentru profit.ro
Pavăl Holding mai are investiții în industrie (Alro Slatina), în viticultură (Purcari Wineries), panouri fotovoltaice (Simtel) și transporturi maritime (Transport Trade Services). De asemenea, se pregătește pentru investiții în imobiliare.