Cine compunea piesele trupei Generic? Dan Ciotoi a făcut mărturisirea sinceră la ALTCEVA cu Adrian Artene
Ultima ediție a podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene” din anul 2024 a fost una specială, aniversară, în care invitat de onoare a fost Dan Ciotoi, unul dintre cele mai importante nume ale muzicii de petrecere. În cadrul podcast-ului, fondatorul formației Generic a vorbit despre cariera sa, despre culisele acesteia și a făcut dezvăluiri interesante, ne știute de public până acum. Cine compunea piesele trupei Generic?
Marți, 31 decembrie, la ora 19:00, pe canalul de Youtube „ALTCEVA cu Adrian Artene”, a avut loc premiera unei ediții speciale a podcast-ului, în care în rolul de invitat a fost artistul Dan Ciotoi. Ediția a fost una captivantă, în care Dan Ciotoi a vorbit despre începuturile carierei sale și „nașterea” unora dintre cele mai celebre piese.
Cine compunea piesele trupei Generic?
În cadrul podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene”, Dan Ciotoi a vorbit despre întreaga sa carieră, iar printre altele, a dezvăluit cine compunea melodiile trupei Generic. Artistul a dezvăluit că o parte au fost compuse de prieteni care se pricepeau la asta, iar altele au fost scrise chiar de el.
De asemenea, acesta a mai precizat că majoritatea pieselor erau inspirate din viața reală. De exemplu, celebra melodie „S-a rupt lanțul de iubire” a fost compusă de Dan Ciotoi după despărțirea de prima soție.
„Adrian Artene: V-a necăjit vreodată acest apelativ, părintele manelelor?
Dan Ciotoi: Nu, nu. Dar să știți că nu numai noi am participat la curentul ăsta, a fost și Azur și Odeon. Deci astea trei formații. A fost și Dan Armeanca. Noi prelucram muzică grecească, asta ce știam și puneam versuri românești. Abia după aceea am început să lucrăm cu compoziții.
Adrian Artene: Cine scria versurile?
Dan Ciotoi: Aveam prieteni care știau să scrie versuri și o parte ei, o parte noi. O parte da (n.r. erau inspirate din viețile personale), luam povești nu numai de ale noastre, ci de ale altora și le transformam în cântece.
Adrian Artene: Aveți o primă melodie pe care ne-o cântați și nouă în această seară, dar o melodie care să aibă și o poveste în spatele ei?
Dan Ciotoi: Majoritatea melodiilor au o poveste mai simpluță sau mai complicată, dar așa să am… N-am imprimat prima melodie pe care am scris-o sau chiar dacă a fost imprimată, n-o găsim. La primele două acorduri pe care le-am învățat, atunci mi-am dat seama că pot să compun. Nu știam decât două acorduri și am compus o melodie. Aveam o prietenă, o chema Mariana, și am făcut pentru ea. M-a inspirat să fac o piesă. De acolo a început ideea asta de a scrie piese.
Adrian Artene: Pentru Mariana era și piesa «S-a rupt lanțul de iubire»?
Dan Ciotoi: Nu. Asta a apărut după ce m-am despărțit de prima soție. Atunci a apărut. Asta e piesa pe care o știu toți și unii au și trecut prin așa ceva”, a mărturisit Dan Ciotoi.
Podcastul integral poate fi vizionat aici:
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.
This browser does not support the video element.