Cine au fost, de fapt, nașii fetiței lui Smiley și a Ginei Pistol. Blondina, primele declarații despre marele eveniment: „Părinții spirituali joacă un rol important”

Publicat: 23/06/2021 | 08:01

Duminică, Smiley și Gina Pistol și-au creștinat fetița, pe micuța Josephine, într-un cadru de poveste. La marele eveniment au participat numai persoanele apropiate, iar nașii au fost Diana, prietena bună a Ginei, alături de soțul ei, ambii din Timișoara.

Toată lumea a așteptat cu sufletul la gură ca Gina Pistol și Smiley să facă primele declarații despre botezul fiicei lor, Josephine, care a avut loc duminică.

Proaspăta mămică a vorbit deschis despre nașii fetiței sale, dar și despre momentul emoționant din biserică. Gina Pistol a declarat pentru a1.ro că fetița ei a fost extrem de cuminte în timpul slujbei de creștinare, iar ea a lăcrimat aproape în permanență.

„Nașii fețitei vor fi Diana, buna mea prietenă din Timișoara, alături de soțul ei. Cred că părinții spirituali joacă un rol important în viața oricărui copil, tocmai de aceea am ales niște oameni apropiați, ce ne sunt foarte dragi” a spus Gina, acum ceva timp.

„Duminică am creștinat-o pe Josephine. Pentru noi, ca părinți, momentul de la Biserică a fost unul extrem de frumos și emoționant. Eu am avut lacrimi în ochi mai toată slujba, însă micuța noastră a fost foarte, foarte cuminte. La finalul zilei ne-am bucurat să avem alături familia și cei mai apropiați prieteni într-o petrecere restrânsă. A fost o zi magică! Poate cea mai specială zi de când ea a venit pe lume” a mai spus Gina Pistol, pentru sursa citată.

Smiley și Gina Pistol pregătiți pentru al doilea copil?

Se pare că rolul de părinți îi prinde de minune pe Smiley și Gina Pistol. Micuța Josephine este cât se poate de cuminte și nu le dă prea multe bătăi de cap. Așadar, aceștia ar putea lua în considerare apariția celui de-al doilea copul.

„Toți prietenii cu care mă întâlnesc mă întreabă dacă mai dormim. Dormim toată noaptea și eu și Gina și copilul. Dormim liniștiți, fără treziri. Au zis ăștia să facem reclamă pentru al doilea copil. Îmi zic prietenii „bă, zici că sunteți reclamă pentru al doilea copil”. Suntem foarte liniștiți. A început să gângurească, în fiecare zi auzim câte un sunet nou, îi place băița. Mă implic la tot, atât cât pot eu, adică nu-mi depășesc atribuțiile. Băița o facem împreună, pentru că nu mă simt pregătit să fac asta singur”, a spus Smiley la o emisiune tv.