Medicul ginecolog care s-a ocupat de Lenna, femeia ce sustine ca a fost măcelărită de el, are o cu totul altă variantă despre cele intâmplate.
In timp ce Lenna Horvath spune că a fost măcelărită pe masa de operatie si că a venit la ginecolog doar pentru o consultatie, doctorul sustine că nimic nu e adevărat. Josef Kopp a declarat, intr-o emisiune de la Kanal D, că pacienta a venit la el pentru un chiuretaj si că a semnat pentru asta de la bun inceput.
„Ea nu a fost pentru rană, cum zice, ci pentru interventie chirurgicala. S-a facut anestezie, altfel nu se poate. După câteva minute am inceput procedeul chirurgical. Nu am putut să opresc sângerarea. I-am spus asta si că am nevoie de ajutorul ambulantei. Eu personal am sunat la 112. Pacienta s-a gandit că reusesc eu să fac hemostaza. Oriunde in România trebuie un formular semnat de pacient. La mine, ea a pierdut 400 de mililitri de sânge. De la mine ea a plecat constienta, a luat-o un doctor cu ambulanta. Pot dovedi asta”, a spus medicul.
Pe de altă parte, Lenna spune că doctorul a măcelărit-o si că a vrut să scoata demonii din ea atunci când i-a văzut ochii. Si aceasta varianta este infirmată de medic.
„Acest cuvânt, „demon”, nu l-am folosit de 20 de ani. Eu nu vorbesc aşa. Nu e corect ce vorbeste ea, trebuie să spună adevărul. Ea spune că a venit pentru o simplă consultatie… Nu e adevărat”, a mai spus doctorul ginecolog.
C.V.