Smiley a fost dat în judecată în urmă cu aproximativ doi ani de o cunoscută regizoare din Israel. Adi Halfin, pe numele ei, a făcut plângere penală pe numele casei de discuri a artistului, pentru drepturi de autor.
Casa de producție a artistului a fost dată în judecată de o regizoare israeliană Adi Halfin într-un proces legat de drepturi de autor si drepturi conexe. Aceasta a înregistrat procesul pe data de 31 mai 2019, iar primul termen nu a fost încă stabilit. Alături de firma lui Smiley sunt implicate și alte două case de discuri și producție, dar și un cunoscut regizor român cu care Smiley a colaborat pentru câteva videoclipuri.
Adi Halfin este, de asemenea, o prezență publică, cunoscută peste hotare. Regizoarea din Israel, în vârstă de 42 de ani, s-a mutat în Londra încă de la o vârstă fragedă. Aceasta a realizat mai multe filme de scurt-metraj, fiind o prezență constantă la marile festivaluri de la Cannes sau Berlinale și a câștigat numeroase premii importante de-a lungul carierei sale.
De asemenea, ea a mai regizat și videoclipuri muzicale și spoturi publicitare, iar în timpul liber predă regie la universitățile de film.
Smiley a mai fost implicat într-un process în trecut. În anul 2014, casa de producție a artistului a fost dată în judecată pentru plagiat de către doi muzicieni timişoreni, Sean Norvis şi Dennis Hertz S din cauza piesei „Lasa-mă-mi place”, devenită hit la scurt timp după ce a fost lansată de casa de discuri a lui Smiley.
CITEȘTE ȘI: La ce vârstă a făcut Smiley, pentru prima dată, amor: „Știu sigur că mi-a plăcut”